Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Alexandra Lipovan, premiată de Ambasada SUA: antreprenorul lunii iunie!

Dorel Coica (1)Sătmăreanca Alexandra Lipovan, cea care a înființat clătităria ClaTos din centrul orașului Satu Mare, fost premiată astăzi de către Ambasada SUA din București. Diploma i-a fost înmânată de către ataşatul de presă din cadrul ambasadei SUA, Angela Gemza, în prezenţa primarului Dorel Coica şi a subprefectului Altfatter Tamas.

Programul Ambasadei intitulat „Antreprenorul lunii” aduce în prim plan persoane şi companii care demonstrează cele mai importante trăsături ale unui antreprenor.
Un antreprenor vede potenţialul existent într-o idee nouă şi face un pas îndrăzneţ, şi adesea riscant, folosindu-şi doar calităţile, perseverenţa şi curajul pentru a transforma acea idee în realitate. Prin intermediul programului „Antreprenorul lunii”, Ambasada aduce în prim plan antreprenori care valorifică oportunităţile unice existente în diverse sectoare industriale şi regiuni din România.

În 2012, Alexandra Lipovan a înfiinţat Clătităria ClaTos, o clătitărie mobilă, în Satu Mare, unde comercializează clătite pregătite în stil tradiţional franţuzesc. Înarmată cu pasiunea pentru gătit şi o mică sumă de bani economisiţi dintr-un serviciu cu jumătate de normă, Alexandra Lipovan a lansat această microîntreprindere în timpul studenţiei sale la Cluj. Ea a transformat pasiunea pentru clătitele franţuzeşti într-o afacere înfloritoare şi de succes, cu doi angajaţi. Căsuţa sa mobilă este o prezenţă îndrăgită pe străzile pitoreşti din Satu Mare, oferind preparate delicioase la un preţ accesibil.

Alexandra Lipovan şi-a folosit succesul pentru a îmbunătăţi vieţile copiilor îngrijiţi prin programe de asistenţă socială, ca parte a campaniei sale umanitare „O clătită pentru o cauză nobilă”. În cadrul campaniei, ea donează profiturile realizate în fiecare zi de vineri Serviciului de Asistenţă Socială al Municipiului Satu Mare.

Angela Gemza i-a spus Alexandrei că aşteaptă să guste clătitele ei şi în Bucureşti.

4 comentarii

  1. George Steffan Răspunde

    Alexandra e o luptatoare!Dumnezeu sa-i dea putere sa razbata-n viata!Bafta,Alexandra!

  2. Sorin Ghilea Răspunde

    Felicitari Alexandra !

  3. becu Răspunde

    Cojac este un imbecil. Cel mai dobitoc edil din ultimii 25 de ani. Din fericire mai are un an si scapam de acest idiot.

  4. Marinela Ioan Răspunde

    Felicitari si mult succes pe toate planurile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.