Ultima actualizare: azi, 20:50
Locale

Dorel Coica anunță că anul viitor începe construcția podului

Dorel CoicaPrimarul Dorel Coica a anunțat astăzi într-o conferință de presă că anul viitor va începe construcția celui de-al treilea pod care va lega zona ștrandului cu Micro 17. În ultima ședință, Guvernul a alocat suma de 2 milioane de lei pentru acest proiect.

”Din suma acesta de 2 milioane vom licita proiectul tehnic, vom face reevaluarea indicatorilor zonelor pe care trebuie să le expropriem și bineînțeles vom face o licitație pentru proiectul tehnic și pentru execuție, împreună, să nu avem dureri de cap. Noi dorim ca toate aceste etape să se desfășoare până în toamnă iar dacă lucrurile merg bine, în toamnă spre sfârșit să încheiem contractul de execuție iar anul viitor să primim finanțare și să începem lucrarea”, a declarat Dorel Coica.

Totodată, edilul a precizat că are certitudinea că Guvernul va aloca toată suma necesară pentru acest pod.

”Guvernul are bani, pentru că merg bine lucrurile în țara asta iar anul viitor dacă noi avem capacitatea să demonstrăm că avem capacitate să cheltuim 50, 60 de milioane, primim acești bani. Perioada de execuție a podului va fi de 24 de luni și sunt convins că la licitație vor participa firme serioase”, a afirmat primarul.

Podul va avea o deschidere centrală de 195 m și două deschideri adiacente de 100 m. Structura va fi susținută de doi piloni și va avea două benzi pe fiecare sens. Partea carosabilă va fi de 14,8 m, trotuare de 4 m din care 3 m va fi pietonal și 1 m spațiu pentru bicicliști, fiecare prevăzute cu parapet pietonal. Între trotuar și partea carosabilă se prevede un spațiu de siguranță de 1 m. Podul va lega zona ștrandului cu Micro 17 și drumul Botizului.

În altă ordine de idei, primarul a a ținut să precizeze că acest proiect legat de cel de-al treilea pod a fost vehiculat în toate campanile electorale de fiecare candidat iar el susține că nu a candidat pentru funcția de primar asumându-și acest proiect.

”Satu Mare va avea al treilea pod, asta este clar și bătut în cuie și cred că venim în asentimentul tuturor cetățenilor din Satu Mare, aceasta a fost dorința lor de ani de zile. A fost vehiculat numele podului în 7.000 de campanii de fiecare candidat iar eu nu îmi amintesc  ca în campania mea să fi promis un pod, dar am făcut toate eforturile pentru că văd și știu ce se întâmplă în Satu Mare”, a încheiat Dorel Coica.

 

 

48 comentarii

  1. Adi Răspunde

    Felicitari primarului pentru pod.

  2. satmarean Răspunde

    Singurul primar care a facut ceva pentru orasul Satu Mare.

    • radu Răspunde

      Cum poti sa spui asta? a facut aceleasi primisiuni de anul trecut, si atunci tot asa o zis ca au venit banii.

  3. Bálint Răspunde

    Anul viitor va fi si campania electorala ganditiva un pic asta e o minciune din partea lui COJAC!!!

    • Popa Răspunde

      Ballint ai inceput din nou aberatiile tale?mars cu ungurii tai din consiliu.sa nu mai aud de voi.

      • Ata Răspunde

        Nu scrie nicaieri ca va si primi buget pentru pod. Ce a primit acum orasul este de ajuns pentru cateva proiecte, etc. … CAMPANIE ELECTORALA A INCEPUT!

      • Bálint Răspunde

        Mars cu voi afara inapoi la barlog handicapatule ce esti

        • Vida Răspunde

          Bálint dute in pustă şi latră acolo mai lasăne cu limbajul ăsta de … impuțit.

  4. Dan Răspunde

    Ilyes nu a reusit sa faca nimic timp de 8 ani .Felicitari Coica.

  5. Ruba Răspunde

    Nu e nici o minciuna Coica e cel mai tare ungurii mor de ciuda si vb prostii.

    • Hahahaaa Răspunde

      MAAAAAAAI BOILOOOR! CINE A PORNIT ACEST PROIECT?!?! PE VREMA LUI ILYES S-A LANSAT PROIECTUL CELUI DE AL #-LEA POD ASA CA CIOCU’ MIC!!!!!!!!

      • Teo Răspunde

        Ha ha ha ha toate au inceput pe vremea lui Ilyeş doar ca nu a terminat nimic 8 ani.ce stupizi sunteți.

  6. raul Răspunde

    Consilierii udmr se sinucid in grup impreuna cu Rațiu.Spor la treabă.

  7. Georg Răspunde

    Ne -am saturat de gargara consilierilor care nu fac nimic bravi Coica .fapte nu vorbe.

  8. Poly Răspunde

    Cel mai bun primar este clar Coica.

  9. RATIU Răspunde

    Consilierul Gergo Butka este din Stâna.Cam negru in cerul gurii.

  10. Rupi Răspunde

    Like Coica….

  11. viragh Răspunde

    Aberatii, se vede ca Coica nu este bun, primar, face tot, dupla capul, ei.sa mearga, inapoi de unde a venit, la consultatii, la medic, sa insanatoseasca, bolnavii.
    Coica, nu se pricepe, la primariat!
    Prostie, inainte, de fost ül primar, illyes, nu a facut, nimic.Illyes a facut, mai multe decat altii, intrun, an , sau , mai multe!

  12. viragh Răspunde

    Prostie,Guvrnul, are banii, dar, de unde, din banii, nostrii.Prostie, ca tara, este bine condusa.si ca oamenii, din udmr, nu fac, treaba.tot.prostie.toara lumea, mai ales, romanii, politicieni, fac, promisiuni,, sí nu fapte.si daca podul, costa mult, sí satu már nu primeste, banii, ramanii, promisiunile! Naiba cu coica.sa mearga inapoi, nu se pricepe, la faptele, de primar!

    • Riad Răspunde

      Coica este singurul politician satmarean care urmareste interesul satmarenilor si dezvolta orasul.Restul fac totul in interesul lor personal sau de grup.

  13. Veronica Răspunde

    Pot sa comenteze toti postacii platiti de Udmr adevarul este unul singur Coica a facut in 3 ani cat ceilalti primari in 25.

  14. Dani Răspunde

    Ciocu mic Gergo,Ratiu,Masculik,Kereschenyi,nu a-ți făcut nimic decat gargară ieftină .Coica v a dat clasă .

  15. satmarean Răspunde

    Nu mai are rost sa contestati numic sunteti penibili pana acuma consilierii au tot pomenit de pod iar acuma cand se face contesta aceasta mare realizare pentru oras .

    • Bombonel Răspunde

      NU SE FACE NIMIK OAMENI BUNI, ACEI BANI NICI PENTRU PROIECTARE NU AJUNG! Iara v-a luat de fraieri bufonul orasului.

      • Xerses Răspunde

        Bonbonel si daca nu se mai face nimic asa cum tu in mod eronat incerci sa dezinformezi oamenii si tot a facut Coica de zece ori cat Ilyeş.asa ca gata cu gargara nu mai ține vrajeala.

  16. Relu Răspunde

    Asa inteleg consilierii sa faca opozitie?prin respingerea tururor proiectelor propuse de primar?nu este in folosul cetatenilor si nu este normal ca lupta politica sa duca la oprirea unor lucruri bune care se pot face pentru satmareni .

  17. Qqqqqqqq Răspunde

    Coica este cel mai un primar.100%.

  18. teo Răspunde

    COICA nici nu se compară cu Ilyes de ceilalți nu mai vorbim.A facut multe pentru oras .Eu sunt cetatean maghiar dar nici nu mai vreau sa aud de Udmr isti care nu au facut nimic pentru noi.

  19. Fam.Balogh Răspunde

    Domnule primar va respect am stat pe o strada de pamant pana anul trecut ce pot sa zic aici locuiesc si unguri si romani nu asta cinteaza cetatenia .pana acuma nu sa putut face nimic asta i culmea am circulat in mizerie si fara canalizare.

  20. Baba Răspunde

    Hahahahaha !! Vorbe, vorbe, aceleasi vorbe ca acum 3-7-11-15-19 ani !!!! Vrem FAPTE, vrem ceva PALPABIL !! In 3 ani eu singur faceam primul picior de pod ! De ce Doamne ne-ai blestemat cu asemenea politicieni ? De ce ?

  21. Relu Răspunde

    Ne-am saturat de minciunile lui Coica. Orasul arata ca dupa razboi.

  22. nicu Răspunde

    Ce de postaci are domn primar!Realitatea dupa 3 ani de mandat cu CJ,prefect,Guvern de aceeasi culoare politica Coica nici nu a licitat lucrarea daramite sa toarne un cm de beton la fundatia podului.Acum ca Ponta e pe faras are sanse si mai mici sa mai inceapa un proiect de anvergura in ultimul an de mandat.

    • fulop Răspunde

      Realitatea este alta decat cea prezentata de postacii verzi.Mandatul lui Coica este net superior fata de orice mandat al altui primar.

  23. gen Răspunde

    Cel mai bun primar Coica.

  24. Ion de Aciua Răspunde

    Coica nu v-a trece peste acel pod in vecii vecilor.!!!

    • Ion Răspunde

      va, boule, va. nu “v-a”. toti nataraii au liber la scris. Traiasca netul liber!

  25. Norick Răspunde

    @Portalsm: de ce nu limitati nick-urile de pe acest site ? O adresa de IP = un singur utilizator. Din cele 36 de comentarii de pana acuma poate nici 5 nu ar ramane… :-))) Banuiesc,ca Voi va distrati cel mai tare de comm-urile cretinilor…. 😀 😉

    • Porcal sm Răspunde

      Norick ai avut posibilitatea sa comentezi si tu fara probleme.nu cred ca tu ar trebui sa faci regulile .nu?si ar trebui sa nu folosesti expresii urate cretinule.?

      • Norick Răspunde

        Expresii urate, ca ex.porc (cum esti si tu)???Ai avut un cosmar,sau numai ai baut un şpriţ pe soare???:-)

  26. satmarean Răspunde

    S-a vorbit atat de mult de necesitatea unui pod in Satu Mare iar acum cand Coica a obtinut bani pentru demararea lucrarilor ne apucam sa l facem in toate felurile.sa va fie rusine domnilor incompetenti.

    • satmarean Răspunde

      Nu pentru demararea lucrarilor ci prentru continuarea proiectului inceput de celalalt

  27. cetatian Răspunde

    Inrebare?
    Ce se va intampla cu podul in conditiile in care pica actualul guvern, iar banii disponibili in prezent, sunt doar pentru proiect, studiu de fezabilitate…?

  28. sad Răspunde

    Nu fiti naivi, eu inca astept mult controversata si discutata a 3-ea banda de la burdea, de doi ani am vazut ca a reusit sa monteze doar stalpi de iluminat, asa o sa vedeti al 3-lea pod inca doua mandate mai tine aceasta promisiune, ( pentru fraieri)
    In afara de concerte si spectacole foarte dar foarte reusite in rest cam nimic

    • crinuta Răspunde

      traiasca MC coica!

    • ArdleanFlorin Răspunde

      Esri prost…la ce folosete a treia banda in conditiile in care tot pe una se circula pe pod iar turma de bouleni ai lui Nastai tot trec pe zebra? Mai degraba ar trebui desfiintata zebra, si s-ar fluidiza traficul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.