Ultima actualizare: azi, 19:41
Locale

Tânăr beat, fără permis, a furat o mașină și a plonjat peste un drum în lucru

drum-lucruIeri la ora 06.30 , poliţiştii rutieri careieni l-au identificat pe VASILE F., în vârstă de 18 de ani, care a condus autoturismul marca Ford pe DJ 108M între localităţile  Carei – Tiream,  iar la intersecţia cu sens giratoriu în lucru, a plonjat peste porţiunea de drum aflată în lucru, rezultând avarierea autoturismului.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că autoturismul aparținea unei societăţi comerciale, cu sediul în Carei şi ar fi fost sustras de către Vasile F. care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

 Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest  care a indicat o concentraţie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate  probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost înregistrat dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă,  conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoana care,  la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi distrugere din culpă.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.