Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Bărbatul înțepat de albine a murit. Cauzele sunt multiple

descărcare (5)Bărbatul în vârstă de 39 de ani din Tășnad, care a fost înțepat de albine în timp ce recolta miere a decedat în data de 24 iulie la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Satu Mare, Lucian Tarța, bărbatul a fost înțepat în data de 23 iulie în timp ce recolta mierea de la stupii pe care îi deținea.

La fața locului a intervenit un echipaj de medici care l-au găsit pe pacient în stare de inconștiență și în stop cardio respirator, bărbatul suferind un șoc anafilactic. Acesta a fost resuscitat și stabilizat fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, însă la spital, a doua zi a suferit și o rectoragie, o sângerare masivă la nivelul rectului, provocând decesul acestuia.

”Din afirmațiile aparținătorilor reiese că pacientul se cunoștea ca fiind alergic la înțepătura de albine dar cu toate acestea el a fost cel care a recoltat mierea de albine, familia deținând câțiva stupi”, a declarat Lucian Tarța.

În prezent trupul neînsuflețit al bărbatului se află la Spitalul Judeţean Satu Mare așteptându-se rezultatul autopsiei.

Un comentariu

  1. lili Răspunde

    Dintr-o mica eroare in loc de rectului a fost scris rectorului.
    Dumnezeu sa il odihneasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.