Ultima actualizare: ieri, 22:20
DRM
Sport

Olimpia s-a înscris în Liga 2. Primarul Coica a convocat de urgenţă Consiliul Local

inscriere liga 2Vineri, cu trei zile înainte de expirarea termenului limită pentru înscrierea echipelor în Liga 2, FC Olimpia Satu Mare şi-a trimis dosarul de afiliere către Federaţia Română de Fotbal. Totodată, în programul Consiliului Local Satu Mare a apărut o şedinţă extraordinară pentru luni, la ora 14:00, iar subiectul aceste întâlniri este dezbaterea şi votarea modificării statutului Asociaţiei Sportive “Fotbal Club Olimpia 2010 Satu Mare”, precum şi aprobarea normelor financiare de acordare şi utilizare a cotizaţiei de membru. Cel mai probabil consilierii vor hotărî virarea unei părţi a finanţării de un milion de lei anunţate. Dacă proiectul va fi aprobat, Olimpia va putea participa fără probleme în sezonul următor a ligii secunde.

Până vineri seara, s-au înscris 25 din cele 28 de echipe de echipe care au dreptul să ia startul în noua ediţie de campionat. Încă trei formaţii nu şi-au depus dosarele de afiliere: Rapid CFR Suceava, CF Brăila şi FCM Dorohoi. Sucevenii de la CFR deja au anunţat deja că se vor înscrie luni, dar cele două echipe rămase pe dinafară cel mai probabil nu vor lua startul pe 30 august în Liga 2.

În această configuraţie, cu 25 sau 26 de echipe, cel mai probabil vom avea două serii la matineu. Olimpia cel mai probabil va avea aceeaşi adversari ca şi anul trecut, mai puţin promovata ACS Poli Timişoara. La capitolul adversari noi, menţionăm Universitatea Cluj, eterna rivală FCM Baia Mare şi UTA Bătrâna Doamnă.

Lista completă a echipelor înscrise este următoarea: Rapid Bucureşti, Oţelul Galaţi, Ceahlăul Piatra Neamţ, Universitatea Cluj, FC Clinceni, Gloria Buzău, SC Bacău, CS Baloteşti, ACS Berceni, Farul Constanţa, Dunărea Călăraşi, CS Mioveni, FC Caransebeş, FCM Baia Mare, Bucovina Pojorâta, Şoimii Pâncota, UTA Bătrâna Doamnă, Metalul Reşiţa, Chindia Târgovişte, Unirea Tărlungeni, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Bihor Oradea, Gaz Metan Mediaş, FC Braşov şi Olimpia Satu Mare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Sport
Ţintă ratată pentru Olimpia. Nu s-au înţeles cu atacantul Alexandru Boştină

Conducerea echipei FC Olimpia împreună cu staff-ul tehnic au bătăi de cap cu o lună şi două săptămâni înainte de...

Închide