Sute de persoane au urmărit marţi seara cel de-al doilea film proiectat la Carei în cadrul caravanei TIFF. Cele 200 de locuri pregătite de organizatori în curtea castelului Karolyi s-au dovedit a fi insuficiente pentru sutele de careieni care au mers să vizioneze filmul Selfie, în care apar multe dintre vedetele Media Pro. Careienii s-au aşezat pur şi simplu pe iarbă, unii au venit cu pături de acasă, şi au avut ocazia să vadă comedia Selfie în regia Cristinei Iacob, într-un cadru deosebit, într-o atmosferă de “iarbă verde” servind şi răcoritoare.
Caravana TIFF a început luni la Carei cu filmul Familia Bélier / La famille Bélier, în regia lui Eric Lartigau şi se încheie miercuri seara cu Mlaștina / La isla minima, film spaniol regizat de Alberto Rodríguez.
Caravana TIFF va poposi la Satu Mare în perioada 3-5 august. Vom reveni cu programul şi detalii organizatorice.