Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Traficant de droguri capturat la Satu Mare. Aproape 1.000 de pastile de ecstasy descoperite

traficant droguriUPDATE: Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Maramureş au efectuat 14 percheziţii domiciliare în 5 judeţe, pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic internațional de cocaină și ecstasy, anunţă IGPR.

Astăzi, 15 iulie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combate a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca – Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T- B.T. Maramureş, au efectuat 14 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Maramureş, Suceava, Bihor, Vaslui şi Satu Mare.

La activităţi au participat poliţişti de la structurile de combatere a criminalităţii organizate din Oradea, Satu Mare, Suceava şi Vaslui, polițiști și jandarmi din Maramureş, precum şi două echipaje canine din cadrul Direcţiei Regionale a Vămilor Cluj.

Acțiunea a vizat destructurarea unei grupări infracţionale de trafic internațional de droguri de mare risc, precum cocaină, comprimate MDMA şi ecstasy. Persoanele în cauză sunt bănuite că ar fi introdus droguri în ţară şi le-ar fi distribuit, fie direct, fie prin intermediari.

De asemenea, membrii grupării și-ar fi creat legături bine structurate în mai multe ţări din comunitatea europeană, precum și în state din America Latină, aderând la activitatea de criminalitate organizată a unor grupări transfrontaliere de trafic internaţional de droguri periculoase.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 964 pastile de ecstasy şi un gram de cannabis. Mai multe persoane urmează să fie conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate pentru probarea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri mare risc.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Serviciul Român de Informaţii.

Ora 11:00 – Aproximativ 1000 de pastile Ecstasy au fost descoperite la domiciliul unui traficant de droguri din Baia Mare, care astăzi, 15 iulie, a fost adus la audieri în Satu Mare.

Procurorii DIICOT au percheziţionat locuinţa traficantului, acesta fiind de mult timp în atenţia autorităţilor. Traficantul este bănuit că distribuia droguri în cluburile din Satu Mare şi Maramureş pe care le vindea cu sute de euro în doze diferite.

Traficantul de droguri este audiat urmând ca reţinerea acestuia să fie decisă de completul de judecată.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.