Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

În weekend are loc Festivalul Muzicii de Stradă. Programul oficial!

Festival muzica de strada (11)Festivalul Muzicii de Stradă, ajuns la a doua ediţie, va avea loc în acest weekend, în centrul municipiului Satu Mare. Programul evenimentului şi câteva detalii au fost făcute publice astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută în pasajul Corneliu Coposu de către principalul organizator, Gergo Butka, alături de cei doi parteneri, firma Zess Zollner, reprezentată de Otilia Kovacs şi Şcoala Net Music, reprezentantă de Bertici Attila. Bineînţeles, de la conferinţă nu a lipsit nici celebrul contrabas roz, plimbat prin oraş de către organizatori.

Gergo Butka a afirmat că scopul acestui eveniment este de a oferi sătmărenilor şi altceva decât clasicele eveniment de peste an, dar fără fum şi mici.

În acest an vor fi amplasate cinci scene, în Centrul Vechi pe care vor urca 30 de formaţii, atât din judeţ cât şi din Ungaria, Slovacia, Germania sau Peru, care se vor întrece pentru marele premiu în valoare de 2.000 de euro.

Nu vom spune că au fost zeci de mii de spectatori şi vedete mondiale, este un alt stil. Avem un program de wellness muzical în acest weekend, începem simultan pe cele cinci scene, găzduim 30 de formaţii. Promovăm Satu Mare şi printre turişti, am lansat campania Visit Satu Mare“, a adăugat Butka.

El a ţinut să precizeze că acesta este singurul eveniment fără finanţare din bani publici, cheltuielile fiind asigurate de societăţi comerciale sătmărene care ne susţin acest proiect.

Redăm programul.

 

Program_editia2.indd

 

Harta MuzicaDeStrada

Festival muzica de strada (15)

 

8 comentarii

  1. Nicolicea Răspunde

    Draxlmaier vrea sa isi spele imaginea dupa scandalul sindical….

  2. sindi Răspunde

    Hai Dinamo.

  3. sindi Răspunde

    festivalul berii cand începe.?

  4. sindi Răspunde

    Încă o bere și mergem la culcare. Dormiți liniștiți se lucreaza pt voi.

  5. sindi Răspunde

    Să se organizeze festivalul ,,Al treilea pod peste Crasna.’

  6. sindi Răspunde

    Sau Festivalul ,, din groapă în groapă spre victoria finală.”

  7. sindi Răspunde

    Încă una și mergem la plimbare sub clar de luna cu miros de șaorma proaspătă din frigider.!

  8. Pop Ioan Răspunde

    Dar cu promisiunea de stirpire al tintarilor cum ramine???Doar promisiuni pt ca banii s-au dus pe alte prostii???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.