Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Programul detaliat al ultimelor doua zile de AugustFest la Carei

deepcentral copy pressCu toate că se apropie de final, Festivalul AugustFest, ediţia a opta, promite un weekend plin de distracţie la Carei. O varietate de evenimente, dar mai ales invitaţii speciali din ţară şi de peste hotare vor contribui la nivelul maxim de distracţie, sâmbătă şi duminică, 8 şi 9 august 2015.

Vă prezentăm în continuare programul detaliat al celor două zile de festival:

Sâmbătă, 8 August – Parcul Dendrologic, ora 20.30

Recital Ellie White (București)

Elena Baltagan (n. 28 februarie 1984, Buzău) și-a început cariera muzicală în 2003, când a fost solicitată să colaboreze cu băieții de la DJ PROJECT (Gino Manzotti și Dj Max), devenind solista proiectului. Cei trei au reușit să “revoluționeze” muzica românească a acelor ani, fiind formația care a staționat cel mai mult timp (40 de săptămâni) în topurile radiourilor din România, cu o singură melodie, intitulată “Lumea ta”.  În anul 2006, Elena, împreună cu DJ Project, au câștigat premiul “Best Romanian Act” în cadrul galei MTV Europe Music Awards, care a avut loc la Copenhaga.

În mai 2007, formația primește, pentru al doilea an consecutiv, titlul de Cea mai bună trupă dance, la premiile MTV România .

În anul 2010, Elena revine sub numele de scenă Ellie White, cu un nou single, “Nu te mai caut” care, în doar căteva săptămâni, a intrat pe locul #1 ca număr de difuzări pe radiourile de specialitate din România, aducându-i artistei titulatura de “New Entry Top Hit 2011” , “Best Female” la Romanian Top Hits 2011 , “Best New Act” la Romanian Music Awards 2011 și “Best Romanian Song” la Callatis Awards 2011. În următoarea perioadă Elena lansează piesele “Power of Love”, “Sete de noi” , “Ziua mea”, “Feel ft. Kourosh Tazmini ” și “Vânzător de lumină ft. Viky Red”, versuri Călin Goia, care îi aduc următoarele premii: „Best Comeback” la Media Music Awards 2012 , „Girls Top Hit” , „Best Star” la Romanian Top Hits 2012, “Best Girls Act” la Romanian Top Hits 2013 și “Mamaia Best Female Artist” la Mamaia Music Awards 2013.  În 2014 a lansat single-ul „Zi ceva”

Recital Deepcentral (București), ora 21.15

Formația, formată din George Călin și Doru Todoruț a fost înființată în 2009 și abordează stilurile house și pop. Cel mai de succes single al lor este piesa „In Love”, ce s-a clasat pe locul 1 în „Romanian Top 100”. Duo-ul dinamic Deepcentral a electrizat publicul romanesc și strain din 2008 cu piese precum “Cry It Away”, “Russian Girl”, “In Love”, “Music Makes Me Free”, “Speed Of Sound”, “So Divine”, “O Stea” și “Sus Până La Cer”.

 Doru și George împrumută talentele de producători altor artiști și poartă semnătura pieselor “My Beautiful One” și “Hold On”, cântate de Xonia. Stilul dance energic, dar și talentul de a produce balade au dus Deepcentral pe primele poziții in topurile românești și internaționale și pe afișele a sute de concerte.

Pe Doru l-am putut urmări în diverse emisiuni TV la diverse posturi naționale, chiar și în calitate de prezentator.

Duminică, 9 August – Castelul Károlyi, Sala de expoziții, ora 12.30

Expoziţie foto Murvai György

 

Expoziţia de fotografie a artistului AFIAP Murvai György, intitulată „Lumea mea” a fost realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, al Muzeului Judeţean Satu Mare, secţia Carei, al Direcţiei de Cultură Carei şi al Clubului „Vasile Vénig László” FOTOCLUB Carei.

Amfiteatru (lângă magazinul Oțelul), ora 19.00

Șezatoarea tradiţională românească prezentată de Despărţământul ASTRA Carei, Nepoţii Iancului din Marna şi Asociaţia Colonia Moţilor din Ianculești

Programul va cuprinde cântec, joc și voie bună, surprinzând momente din viața unei comunități rurale din așezările românești cu specific moțesc, din jurul Careiului.

Începând cu ora 18.00, în aceeași locație(Amfiteatru), vor avea loc două ateliere de lucru: război de țesut și furci de tors (caierul de cânepă, vârtelnița, roata de tors și furca de tors). Toți cei interesați să vadă cum se foloseau aceste instrumente străvechi în gospodăriile țărănești, odinioară, vor avea ocazia prin intermediul celor două ateliere. De asemenea vor putea chiar încerca instrumentele mai sus menționate, evident sub atenta îndrumare a celor care vor coordona atelierele.

Persoanele care posedă haine populare (ie, bluză, cămășă, brâu, ilic, opincă) prin pod, prin lada de zestre sau prin casa bunicilor, pot să le aducă la fața locului, fie acestea fie orice alt obiect de proveniență arhaică, pe care să le prezinte publicului. 

Parcul Dendrologic, ora 20.30

Concert CHARLIE (Budapesta) – În deschidere  Recital Abrakazabra (Debreţin)

Cine alticeva ar putea reprezenta stilurile rock, jazz, blues, soul și funky la un loc, decât carismaticul solist Charlie (Horvat). Inițial s-a pregătit să devină balerin, mai apoi a cochetat și cu actoria, interpretând câteva roluri în teatru. În perioada gimnaziului, la Székesfehérvár și-a creat prima formație rock. Amintim câteva dintre premiile obținute: premiul „EMeRTon”, premiul „Microfonul de aur”, premiul „ Liszt Ferenc” și  Ordinul Naţional al Ungariei “Pentru Merit” în Grad De Cavaler. A fost desemnat cântărețul anului în Ungaria, a mai primit premiu pentru cel mai bun Disc, și cel mai bun album rock. A susținut o serie de concerte cu casa închisă, piese precum „Csak a zene van” , „Az légy, aki vagy” , „Jég dupla wiskyvel”, „Könnyű álmot hozzon az éj” sau „Nézz az ég felé”, asigurându-i un loc de cinste printre marii muzicieni din Ungaria și nu numai. 

Formația „Abrakazabra” din Debrețin are o particularitate prin abordarea un repertoriu unic și variat, combinația de stiluri muzicale în modul cel mai profesionist, virtuozitatea  membrilor trupei și modul de interpretare plin de energie al acestora reușind să inducă buna dispoziție încă de la primele acorduri. Este cunosctută ca formație de acopaniament, însoțind în concerte și turnee soliști de marcă din Ungaria, precum: Horváth Charlie, Tóth Vera, Somló Tamás, Király Viktor, Tóth Gabi și mulți alții.

Organizatori: Direcţia de Cultură a Municipiului Carei şi Centrul Cultural Carei, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei.

Sponsor: BCR.

Sursa: Direcția de Cultură Carei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.