Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Rezultate bune pentru șahiștii sătmăreni la Turneul Internațional de Șah Banc Post

11923421_942266715833665_1808410673_nȘahiștii sătmăreni de la Clubul Unio Satu Mare și LPS Satu Mare s-au clasat pe locurile fruntașe și au obținut medalii și rezultate remarcabile la Turneul Internațional de Șah Banc Post, competiție ce s-a desfășurat în perioada 15-23 august, la Miercurea Ciuc.

În cadrul concursului au participat 16 copii ai cluburilor sătmărene. Competiția s-a desfășurat pe trei secțiuni: șah clasic, șah rapid și șah blitz la vârstele 8, 10 și 12 ani precum și concursul Open. Punctele cumulate la toate trei categoriile de joc au stabilit clasamentul final.

După finalizarea celor trei secțiuni, șahiștii sătmăreni s-au clasat pe locurile fruntașe. La categoria 8 ani fete, jucătoarele Hejja Adam și Sălăjan Ștefania au obținut locul I iar la categoria băieți, Mihai Angheluș s-a clasat pe locul III.

Medaliați au fost și jucătorii Foitoț Angelo la categoria 10 ani, Mudure Cristiana și Pop Victoria la categoria 12 ani.  De asemenea, au fost medaliați si Angheluș Alin și Ardelean Lorela la concursul Open.

Nu trebuie uitați nici copiii care nu au urcat pe podium, aceștia au avut evoluții excelente și s-au clasat în primul eșalon și anume Hejja Irisz la concursul Open, Rit Patricia la categoria 12 ani, Miron Cezar la categoria 10 ani și Salyi Roland, Birtoc Tudor la categoria 8 ani. Multă satisfacție a avut și antrenorul Pall Zoltan de la Clubul Unio Satu Mare fără de care probabil acești copii nu ar fi ajuns la aceste performanțe.

 

2 comentarii

  1. Anghelus Afg Răspunde

    Hejja Adam e baiat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.