Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Conducerea ISJ Satu Mare cere directorilor de școli să urgenteze lucrările de igienizare

sedinta directori ISJ (45)Noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Călin Durla, i-a convocat astăzi într-o ședință pe toți directorii instituțiilor școlare, cerându-le să i-a toate măsurile necesare în școli și licee, ca noul an școlar să înceapă în cele mai bune condiții. Călin Durla vrea spații curate și igenizate pentru elevii care pășesc în 14 septembrie, pragul școliilor.

Cum fiecare gospodar se preocupă să fie totul aranjat la casa lui, m-am gândit să ne întâlnim astăzi ca să putem începe școala în cele mai bune condiții. În primul rând doresc să vă atrag atenția asupra finalizărilor lucrărilor asupra spațiilor școlare, pentru începutul anului școlar, igienizări și reparații. Vă rog să urgentați aceste lucrări, să le urmăriți și să cereți ajutorul autorităților locale acolo unde este cazul. În 14 septembrie școala trebuie să înceapă cu spații curate și igienizate, așa cum trebuie”, a declarat Călin Durla.

Totodată, acesta le-a cerut directorilor să verifice microbuzele școlare, pentru a putea fi funcționale și să obțină autorizațiile de funcționare pentru toate spațile unde se desfășoară procesul de învățământ.

În acest an școlar 60.000 de mii de preșcolari și școlari vor începe anul școlar. Inspectorul general vrea ca la toate festivitățile de deschidere a anului școlar să fie invitați reprezentanții instituțiilor locale, transmițându-le directorilor că ”școala este a comunității, nu este a noastră, noi doar prestăm un serviciu pentru comunitate”.

Nu în ultimul rând, Călin Durla, le-a mai cerut directorilor transparență în toate acțiunile pe care le fac, seriozitate și onestitate iar copiii să fie în maximă siguranță.

sedinta directori ISJ (7)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.