Ultima actualizare: azi, 22:30
Lumea animalelor

De ce torc pisicile și alte 4 curiozități despre ele

Cat under white sheetElegante, blanoase, smiorcaite, mofturoase, arogante, rasfatate, regale si stapane in casele noastre, pisicile sunt niste animale de companie cel putin fascinante din nenumarate puncte de vedere. Zi de zi, iubitorii de pisici gasesc un nou motiv sa se bucure ca au alaturi un asemenea animal de companie, desi uneori micile feline pot fi deosebit de capricioase si dificile. Daca si tu ai o pisica, probabil ca stiai ca toarce atunci cand este multumita, da din coada cand e suparata si miauna cand ii este foame. Totusi, lucrurile nu sunt chiar asa de simple.

Afla de ce torc pisicile si alte cateva curiozitati interesante despre ele, ca sa iti intelegi mai bine animalul de companie!

1. Nu torc doar cand sunt fericite

Sunt multe situatii in care pisicile torc: cand aduc puiuti pe lume, cand au grija de ei, cand sunt ranite sau cand sunt stresate. Oamenii de stiinta au o posibila explicatie pentru aceasta reactie a felinelor: atat atunci cand inspira, cat si cand expira, pisicile torc la o frecventa cuprinsa intre 25 si 150 Hz. Exista studii care sugereaza ca sunetele scoase la aceasta frecventa intaresc oasele si sunt vindecatoare. Pentru ca pisicile isi petrec o mare parte din timp in repaos, este foarte posibil ca torsul sa fie o metoda prin care acestea sa stimuleze sistemul muscular si osos fara prea mult efort. Asadar, torsul ar putea fi sistemul pisicilor de a-si vindeca corpul cu un minim de resurse energetice.

2. Te manipuleaza prin mieunat si pisiceala

Credeai ca este nevinovata pisica ta atunci cand miauna ca vrea mancare sau cand se freaca de picioarele tale in cel mai incantator mod? Ei bine, se pare ca acestea nu sunt pur si simplu dragalasenii intamplatoare, ci sunt comportamente studiate si o dovada a faptului ca pisicile se adapteaza pentru a te manipula. Atunci cand miauna a foame, ele scot un sunet cu frecvente cuprinse intre 220 si 520 Hz, in timp ce mai si torc intre “reprize”. Atunci cand plang, bebelusii scot sunete la frecvente cuprinse intre 300 si 600 Hz. De aceea, oamenilor le este foarte greu sa ignore miorlaitul unei pisici infometate.

Daca te ridici sa ii dai de mancare, imediat pisica sare si se strecoara printre pasii tai, incurcandu-te in mers. Crezi ca este vorba doar despre bucuria de a primi mancare? Nici gand! Acesta este iarasi un comportament adaptat. Atunci cand te grabesti si mai mult sa ii dai se mancare, ca sa “scapi” de ea, pisica intelege ca aceasta este inca o buna strategie ca sa primeasca mai repede ce vrea.

Cat sitting in a cardboard box

3. Nu simt gustul dulce

Imagineaza-ti cum ar fi sa nu poti simti gustul dulce. Suna groaznic, nu? Se pare ca pisicile chiar nu au parte de aceasta bucurie, motiv pentru care nici nu sunt interesate sa fure din dulciuri cand nu se uita nimeni. La baza acestui “blestem” se afla un defect genetic care se manifesta la pisicile domestice, la gheparzi si la tigri. Totusi, nu putem spune ca este in dezavantajul pisicii, avand in vedere ca nu ar fi deloc sanatos pentru ea sa dea iama in toate bunatatile pline de zahar. In plus, in sfarsit poti sa mananci si tu ceva fara sa trebuiasca sa imparti cu pisica!

4. Domesticirea lor a inceput in China

Pana de curand se credea ca pisicile au fost domesticite pentru prima oara in Egiptul Antic, dar o cercetare facuta acum doi ani a aratat ca existau pisici care traiau in preajma oamenilor acum 5300 de ani, in China. Felinele erau atrase de micile animalute care traiau in apropierea fermelor chinezilor. Astfel, relatia dintre oameni si pisici, la inceput una “interesata”, pentru ca acestea vanau rozatoarele, a devenit una mult mai stransa in timp. Asadar, se pare ca pisicile s-au bagat pe sub pielea noastra mult mai devreme decat se credea!

5. Au un creier mai complex decat al cainilor

Desi este micut, creierul pisicilor este realmente impresionant. In proportie de 90%, el este similar cu al oamenilor. Cortexul, partea raspunzatoare pentru procesarea informatiei, este mult mai dezvoltat decat in cazul cainilor. De asemenea, de notat este si faptul ca pisicile au circa 300 milioane de neuroni, in vreme ce cainii au circa 160 milioane. Nu este de mirare ca acestea invata atat de repede si pot fi dresate mai rapid, daca, desigur, accepta sa le indice un om ce sa faca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.