Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Șase agenți economici se vor întrece în competiția ”Cel mai tare la reciclare”

lansare competitie APM (24)Conducerea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare a lansat astăzi în cadrul unei conferințe de presă o nouă competiție județeană intitulată ”Cel mai tare la reciclare”. Un număr de șase agenți economici colectori de deșeuri reciclabile din județul Satu Mare, autorizați din punct de vedere al protecției mediului s-au înscris în cursa care va desemna ”Agentul economic colector al anului”.

Astfel, agenții economici ALPIN SRL, MONDOREK SRL, FLORISAL SA , CLEANMAN SRL, CCR LOGISTICS SYISTEMS RO SRL, CCRREBAT RO SRL, se vor întrece timp de un an de zile, în colectarea celor mai mari cantități de deșeuri reciclabile, colectate pe cap de locuitor.

Tot în această competiție va fi premiat municipiul, orașul sau comuna din care se va aduna cea mai mare cantitate de deșeuri, fiind desemnată ”Localitatea anului la reciclare”. De asemenea, va beneficia și de o zonă de picnic realizată de către ”Agentul colector al anului”, ca motivație pentru efortul depus de comunitate în beneficiul mediului. Zona de picnic va fi amenajată în perioada imediat următoare după finala competiției care va avea loc în 23 septembrie 2016, pe o locație stabilită și asigurată de primăria localității câștigătoare.

În cadrul competiției, agenții economici vor trebui să încheie contracte cu cât mai multe UAT-uri, instituții de învățământ preșcolar și școlar, să adune cele mai mari cantități de deșeuri reciclabile pe cap de locuitor și să sensibilizeze populația (cetățeni, preșcolari, școlari) în colectarea deșeurilor prin cele mai creative și inovatoare metode.   

Directoarea Agenției pentru Protecția Mediului, Elisabeta Bekessy, a declarat în conferință că scopul acestei competiții este de a minimiza cantitățile de deșeuri de la depozitul ecologic din județul Satu Mare, prin impulsionarea colectării selective a deșeurilor reciclabile la nivelul întregii comunități sătmărene.

Competiția a fost inițiată de APM Satu Mare în parteneriat cu Instituția Prefectului, ISJ Satu Mare, unități administrativ teritoriale și agenți autorizați pe colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.