Ultima actualizare: azi, 20:42
Locale

Consilierii UDMR: Situația parcărilor dovedește nepriceperea conducerii actuale

Sedinta extraordinara CL (6)Grupul de consilieri locali UDMR s-a revoltat astăzi în ședința extraordinară a Consiliului Local, nemulțumiți de faptul că au fost convocați, iar de pe ordinea de zi au fost scoase două proiecte de hotărâre importante pentru urbea noastră.

Un proiect de hotărâre viza aprobarea studiilor de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici la obiectivele de investiții de construire parcări, în cartierele Micro 17, Carpați 1 și Carpați 2, iar al doilea se referea la aprobarea Bugetului Local de Venituri și Cheltuieli a municipiului Satu Mare.

Motivul pentru care au fost retrase proiectele de pe ordinea de zi l-a constituit faptul că, documentațiile necesare ale acestor proiecte nu au fost predate din timp consilierilor pentru consultare.

 ”Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată, să fie convocată o ședință extraordinară pe niște probleme foarte serioase iar în ultima clipă să retrageți de pe ordinea zi două proiecte. Cunoaștem motivul pentru care au fost retrase dar ca și o propunere, vă rog să vă gândiți mai bine înainte de a convoca o ședință extraordinară pe acele proiecte cu care veniți în fața noastră, să fie chiar pregătite și să fie chiar serioase”, a declarat Maskulik Csaba în cadrul ședinței de consiliu.

Singurul proiect rămas pe ordinea de zi a fost cel privind lucrările de reabilitare a clădirii din Piața Someș, documentația de avizare fiind aprobată în unanimitate de consilieri.

Având în vedere de situația creată, după încheierea ședinței extraordinare consilierii UDMR au transmis un comunicat în care reclamă faptul că amenajarea parcărilor din cele trei cartiere trebuie tratată cu seriozitate, nu cu documentații incomplete și cu deficiențe serioase.

Redăm comunicatul:

Calvarul parcărilor din cartiere: nepricepere sau premeditare?

Situaţia garajelor şi a parcărilor din zona cartierelor Micro 17 şi Carpaţi cunoaşte astăzi un nou episod nefericit, care dovedeşte din nou nepriceperea şi/sau nepăsarea conducerii actuale faţă de problemele oraşului.

Calvarul locuitorilor a început în luna februarie 2015, când au fost demolate toate garajele fără nicio viziune iar conform promisiunilor, zonele respective trebuiau să fie amenajate cel târziu până în luna mai. Consilierii UDMR au atras atenţia conducerii asupra volumului imens de lucrări ce nu pot fi executate fără o documentaţie tehnică şi financiară, am cerut în mod expres ca specialiştii să elaboreze aceste documente în timp util şi să le prezinte în faţa consiliului spre aprobare, ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent.

Nici valoarea investiţiei nu a fost estimată corect: “managerul city” declara în repetate rânduri un cost total de 5-6 milioane de lei. În decursul verii, prin toate canalele media s-a comunicat intens că lucrările decurg “conform planurilor” “câteva săptămâni şi începem”, după care s-au explicat motivele întârzierilor repetate. În mijlocul verii, sătmărenii s-au bucurat de o machetă 3D, realizată din fonduri şi în condiţii necunoscute, expoziţia permanentă poate fi consultată în holul Primăriei. Realitatea însă contrazice planurile şi promisiunile edilului, licitaţia pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere a străzilor a eşuat, iar fără acesta lucrările promise nu se pot executa.

În apropierea anotimpului rece când (în mod normal) nu se mai execută lucrări de acest gen, în sfârşit primarul iniţiază proiect de hotărâre pentru aprobarea unor studii de fezabilitate privind executarea parcărilor şi reabilitarea zonelor verzi. Din documentaţia primită putem declara cu certitudine: este vorba de un proiect pregătit superficial, tratând rezolvarea problemelor într-un mod de neînţeles: dintre cele 53 de curţi interioare se vrea reabilitarea a doar 23 de unităţi. Întrebarea este de ce nu este tratată toată zona în mod uniform, care au fost criteriile după care s-a ales curtea M8 şi s-au abandonat cele învecinate? După aceste planuri se vor executa trotuare într-o curte din Micro 17 care nu se vor continua, de exemplu sunt prevăzute câţiva metri din pistă de bicicletă care începe şi se termină după 20 de metri. Proiectul nu tratează nici problema iluminatului public în aceste parcări: după câteva luni de beznă, probabil se va proceda la tăierea asfaltului pentru montarea elementelor de iluminat public.

Micro17 amenajari parcare

În schimb, putem constata că valoarea investiţiei va afecta în mod serios bugetul municipiului, mai precis a contribuabililor: deşi nici până acum nu avem date concrete privind valoarea totală a investiţiei, cele 23 de obiective ne vor costa mai mult de 10 milioane de lei, 2.5 milioane de euro, astfel estimăm costuri totale de 5.5 milioane de euro. Asta înseamnă ca fiecare curte interioară va costa în medie 100.000 de euro, sursa de finanţare este încă incertă.

Rezumând documentaţiile incomplete putem declara cu certitudine că este vorba de manipularea repetată a opiniei publice, în loc de realizări concrete. Şedinţa extraordinară de astăzi a fost convocată în mod inutil deoarece documentaţiile depuse prezintă deficienţe serioase. Consilierii UDMR susţin orice iniţiativă fundamentată privind dezvoltarea oraşului cu condiţia să fie realistă, sustenabilă şi fiecare locuitor din cartier să beneficieze echitabil de aceste investiţii.

Grupul de consilieri UDMR

35 comentarii

  1. locuitor micro16 Răspunde

    In Micro 16, mai exact pe zenit, s-au daramat garajele, au facut canalizarea si au uitat sa se intoarca sa termine lucrarea. Se pare ca astfel de destine vor avea si cateva curti mai ghinioniste din micro 17, dupa care trecem la alt cartier si povestea se repeta. Poate ne explica udmr-ul ce se intampla, de minciuni psd-iste am capul plin.

  2. satmarean Răspunde

    Consilierii care nu au facut nimic pentru acest oras gasesc tot felul de bete in roate.Felicitari Coica.

    • mariana Răspunde

      Mare adevar ati spus!Udmristii astia niciodata nu au fost de acor cu ce a fost benefic acestui oras

  3. Kalman Răspunde

    Sa va fie rusine tot ce nu va convine votati impotriva orasului.

  4. Estera Răspunde

    Se trezesc acesti consilieri sa vorbeasca?ce a ti facut in ultimul mandat? Nimic.zero barat.

  5. tudor Răspunde

    Udmr nu a facut nimic pentru acest oras.Sa ne lasa cu sfaturile.trece ti la treaba.

  6. lena Răspunde

    Felicitari Coica pentru demolarea garajelor.

  7. Norick Răspunde

    Asa se pare,ca au atins un punct foarte sensibil. Oricum era vorba,ca la sfarsitul anului vom avea parcari cum n-a mai vazut Europa… 😀 😛

  8. satmarean onest Răspunde

    Dar de ce nu ai facut consilierii nimic 8 ani?ca au fost la putere 8 ani.

  9. Eu Răspunde

    Sa i dea Dumnezeu sanatate primarului Coica pentru tot ce a facut pentru satmareni.

  10. Walter Răspunde

    Consilierii Udmr sunt impotriva dezvoltarii orasului.

  11. Roatis Răspunde

    Cel mai bun primar Coica.

    • florin Răspunde

      Nu cel mai bun ,foarte bun! Niciun primar nu a facut atatea pentru Satu Mare cate a facut Coica!

      • altex Răspunde

        uber super fantastic de bun.
        numai in superlative pot vorbi depre primar.
        voi aduce gips si bronz pentru o statuie.

      • Cucu Răspunde

        Stii bancul ala cu tiganii si cu primaru’?
        Tot asa, sa ne dea un metru’ sa masuram cat e de mare p.la pe care a facut-o :))
        A furat pista de biciclete de pe Lucian Blaga si si-a facut parcari si pe spatial verde in fata cabinetelor, iar acum a blocat investitia demarata de Ileys si a deturnat fondurile de la strazile din zona de nord spre strada Poligonului, care nu era prevazuta anterior …
        La puscarie cu el!

  12. satmarean. Răspunde

    Gasiti tot felul de bete in roate pentru actualul primar dar oricum el va castiga alegerile ca este cel mai bun primar pe care l-am avut!

  13. rocotarc Răspunde

    Cine s-a gasit sa se revolte? Ei ! cei din UDMR care au votat contra proiectelor intotdeauna.Si au urmarit propriile interese! Rusine!

  14. kalaman Răspunde

    Apoi cum sa votez cu ei daca nu fac nimic? Votul meu va fi pentru Coica!

  15. Qqqqqqqq Răspunde

    Afara din oras cu acesti detractori.Acesti indivizi urmaresc doar interesele lor de grup.

    • Cucu Răspunde

      Asa !!! Corect !!! Mars inpoi la voi in oltenia, puturoshi care sunteti !!! (bineinteles ca la pesedei ma refeream :P)

  16. Dida Răspunde

    Da nici nu se poate compara activitatea primarului cu cea mai neagra perioada din istoria orasului Satu Mare sub conducerea lui Ilyes.

  17. Xerses Răspunde

    Consilierii contra sunt stresati.

  18. Ghita Răspunde

    da fast-foodul de la burdea se mai face? da mallul de la podul golescu?

  19. Traian Vuia Răspunde

    Poate se lucreaza la actele de retrocedare,competentii de la primaria, cum au facut si cu parcarea de pe Traian Vuia, si urmeaza sa aprobe si autorizatii pentru imprajmuirea parcarilor cu garduri. Gardul nu mai e cheltuiala lor ci proprietarului nou???????????? Distrug , vand , dar de facut nu fac nimic in folosul publicului! Rusine!

  20. dinu Răspunde

    Demolarea garajelor este o masura foarte buna de exemplu cartierul micro 16 arata foarte bine cu parcarile amenajate.

    • Cucu Răspunde

      Pacat ca proprietarii de masini nu o prea folosesc ci isi lasa jegurile de masini tot pe strazi!

  21. lena Răspunde

    Sper ca vor plati la alegeri acesti consilieri pretul bataii de joc pe care au facut o la adresa satmarenilor.Unde este interesul comunitatii?Despre ce vorbim?Voteaza doar condusi de spiritul de turma al sefului Gabor.In rest nu au facut nimic pentru oras.

  22. Lingaii astia Răspunde

    Atitia si atatia care se infrupta din “bunastarea” conducatorilor PSD. Cei care au joburi datorita clasei muncitoare PSD, fiind recompensati pentru a slavi conducatorii supremi: Koika si Gofor 😉

    Ca pe vremea lui Ceasca. Deunazi membrii PSD au votat ca turma singurul candidat penal al noului conducator suprem.

    Cam cata minte trebuie sa ai sa votezi un condamnat?!?!? Incredibil, dar adevarat.

    Revenind la subiectul de azi, suntem satui de promisiuni ca podul si centura sau facut deja de vreo 4 cicluri electorale, de vreo 16 ani!

    Cred ca acesti consilieri au dreptate. De ce nu se fac lucururi viabile economic, realizabile in termen rezonabil.

    Se promit mii de locuri de parcare dar se fac sute(aceste sute nu se stie cand), ca doar anul viitor e an electoral. Promitem si-apoi face altul daca vrea. Oricum CoCO nu e lasat sa mai candideze, stati linistiti. Va candida Stef din partea PSD! HA HA HA

  23. costin micro 17 Răspunde

    coica a lasat dupa demolare plin de boscheti tufe unde am avut milioane de tintari , binenteles impotriva tintarilor nimic , curatenie boscheti nimic , nu mai votez coica niciodata pntr ca este cel mai mare mincinos de primar

  24. satmarean Răspunde

    coica este cel mai mare mincinos care a condus acest municipiu dar fratilor in 2016 vom scapa de mincinos , personal nu am nimic cu acest mincinos dar ca si primar nu a facut decit sa continue proectele fostului edil , ceea ce mi se pare normal , deci haideti sa nu votam coica

  25. sm Răspunde

    Coica e plin cu promisiuni !!!!!!!

  26. satmarean Răspunde

    Si singurul care le a onorat fata de Ilyes care nu a facut nimic 8 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.