Ultima actualizare: azi, 14:04
Locale

Două sesizări la 112: Șoferița-problemă a condus haotic și pe pod! Poliția, „pierdută” în birocrație

Două sesizări la 112: Șoferița-problemă a condus haotic și pe pod! Poliția, „pierdută” în birocrație. Povestea șoferiței surprinse, sâmbătă dimineață, circulând și parcând pe contrasens în Satu Mare nu s-a încheiat odată cu imaginile publicate de PortalSM. Femeia care ne-a semnalat incidentul susține că a sunat de două ori la 112, îngrijorată de modul în care era condus autoturismul, ulterior, pe podul Golescu.

Potrivit martorei, după oprirea de pe strada Careiului, autoturismul ar fi fost condus haotic inclusiv pe Podul Golescu, unde, spune ea, a pus viața în pericol celorlalte persoane aflate în trafic.

„Pe Podul Golescu conducea extrem de haotic, intra pe contrasens, iar mașinile o claxonau”, a declarat martora pentru PortalSM.

Aceasta spune că a sunat la 112 și a continuat să urmărească autoturismul până în zona Titulescu, unde a rămas în spatele acestuia. Potrivit relatării sale, după aproximativ 27 de minute de la primul apel, niciun echipaj nu ajunsese în zonă. În aceste condiții, femeia a apelat din nou numărul de urgență pentru a semnala faptul că polițiștii nu ajunseseră încă.

PortalSM a contactat Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, în această dimineață, pentru a afla ce s-a întâmplat în urma celor două apeluri. Reprezentanții Poliției au precizat că autoturismul a fost identificat, însă persoana care se afla la volan nu a fost încă identificată, după 24 de ore de la incident.

Totodată, ni s-a transmis că, pentru constatarea unor eventuale abateri surprinse în trafic, imaginile trebuie încărcate pe platforma HUB a Ministerului Afacerilor Interne, în condițiile prevăzute de lege, pentru ca poliția să poată lua măsuri. Martora spune, însă, că nu a filmat deplasarea autoturismului, explicând că, în acel moment, prioritatea sa a fost să anunțe autoritățile prin 112, fiind îngrijorată de comportamentul șoferiței în trafic și de faptul că celelalte persoane au fost puse în pericol de către aceasta.

Până în acest moment, IPJ Satu Mare nu a solicitat imaginile surprinse de camerele Poliției Locale din zonele prin care, potrivit martorei, ar fi circulat autoturismul.

PortalSM a cerut lămuriri și cu privire la posibilitatea Poliției de a face verificări în urma celor două apeluri la 112, în lipsa unei filmări realizate de martoră. Reprezentanții IPJ au indicat procedura privind transmiterea imaginilor prin HUB-ul MAI.

@portalsm

Parcare „de zile mari” pe Careiului. A trecut linia dublă continuă și a parcat tot pe sens opus

♬ sunet original – portalsm

 

14 comentarii

  1. Kozmaring Răspunde

    Este toamna, incepe sezonul cand batranele vand patrunjel, fara autorizatie. Acolo trebuie sa actioneze acum.

  2. Adriana Răspunde

    Doamna care minte va fii data in judecata cum oare I putea conduce pe contrasens pe un pod? Insa si portal sm va fii data in judecata pe asemenea “ stiri” inventate

    • Soferul Răspunde

      Dupa ce ai gresit si mai ai tupeul sa ameniti ! aste se cheama nesimtire creasa! Dar tu esti tupeista si nu ai cum sa intelegi cum ca tu esti cea care ai gresit! Mare noroc ca nu ai blocat un marlan ,sa fii vazut atunci ce buze aveai!

  3. Adriana Răspunde

    Sunteti niste mincinosi si veti fii dati in judecata si martora fantoma fara fimari .rusine

  4. Adriana Răspunde

    Saraca suna la 112 in timp ce urmarea masina pe pod? Sunteti niste mincinosi si veti fii dati in judecata

  5. Adriana Răspunde

    Cum poate un om sa mearga le contrasens pe pod? Dar femeia nu filma ca suna incontiuu la 112 asta dupa ce declara ca a sunat de 30 de minute.. ze incurca in minciuni dar va raspunde pt ca va fii data in judecata la fel si portal sm orice nebun poate declara orice

    • @Adriana Răspunde

      Inclusiv tu.🤪 Ascultă. Nu are rost, nu te inflama. De ai făcut ceva politia după semiscandalul ăsta gratuit sigur te va căuta și nu ai decât să-ți prezinți punctul tău de vedere. Aici nu e tribunal și nici măcar secție de politie. Dar eu ți-aș recomanda să te duci singură. Weekend plăcut să ai și conduce/parchează atentă.
      PS. Cum se poate că eu în 35 de ani de condus niciodată dar niciodată nu am ajuns în astfel de situații???? Dar mă rog, acum faptul este consumat. 🤔🥴

  6. Adriana Răspunde

    Una e blocatul parcarii , alta e minciunile pe care le declara in continuare si pt care va raspunde penal

    • Adi Răspunde

      Agitatoareooo!!! Iar nu ti-ai luat pastilele?? Apropo nu Deranjati Militia Romana de la vizionatul pe tiktok!!

  7. Kozmaring Răspunde

    Nu a mers intentionat haotic, era la vanatoare de pokemoni. 😁

    • comentator Răspunde

      Sau ea mergea drept, ceilalți se deplasau haotic. 🤔😉 Și mai sunt și răi și obiectează. No bată-o norocul să o bată. E rea lumea de azi. 😉

      • Kozmaring Răspunde

        🤣

      • GB Răspunde

        Pe vremuri șmecherii/ele aveau o vorbă : “Tu știi cine sunt eu? Știi cine e taică-meu/maică-mea?” Acum sau transformat degradant în cocalari/pițipoance cu vorba: “Te dau în judecată!…mac mac. Îți fac plângere penală!… mac mac” Bleahhhh! Scârbos! Nici “tinerii răi” nu mai sunt ceau fost! Hai sictir la toți fătălăii needucați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.