Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Nouă sătmăreni au ajuns la Urgențe în comă alcoolică

images (5)Nouă persoane au ajuns în weekend la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, în comă alcoolică și alte trei persoane în stare gravă după ce au încercat să se sinucidă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unității, Constantin Demian, unul dintre pacienții în comă alcoolică, în vârstă de 41 de ani, s-a trezit din beție și a părăsit spitalul.

Tot în weekend au mai ajuns la UPU Satu Mare trei persoane care au încercat să își pună capăt zilelor. Primul  pacient a fost un bărbat de 45 de ani, care a consumat o cantitate mare de alcool și a ingerat sedative, a doua persoană, un bărbat de 31 de ani, care a încercat să își pună capăt zilelor provocându-și tăieturi la nivelul gâtului cu un obiect ascuțit iar cea de-a treia persoană, tot un bărbat cu vârsta de 34 de ani din Carei, care a vrut să se sinucidă consumând soluție de curățat toaletele, soluție care i-a provocat arsuri la nivelul buco- faringelui.

Pacienții au primit îngrijirile medicale necesare fiind înafara oricărui pericol.

În intervalul 09.10.2015 – 12.10.2015, ora 7.00, la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul SJU Satu Mare au primit asistența medicală un număr de 389 de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.