Ultima actualizare: ieri, 22:30
Sport

Olimpia a pierdut la Vâlcea şi a coborât pe locul 7 în serie

Ramnicu Valcea - Olimpia (1)Sătmărenii nu au mai reuşit să câştige în deplasare şi se întorc învinşi de la Vâlcea. Este al doilea eşec în deplasare pentru băieţii lui Tiberiu Csik, în actualul sezon. Meciul a fost decis de atacantul timişorean Marius Staicu, printr-o dublă. Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă, în minutele 49 şi 63. Echipa de pe locul doi nu prea a avut mult de furcă cu Olimpia, care a părut o echipă fără busolă. Sperăm ca jucătorii sătmăreni să-şi revină şi să trateze cu maximă seriozitate meciul de acasă de etapa viitoare, cu FC Braşov, deoarece pentru a prinde un loc de play-off e nevoie de puncte.

Olimpia a început cu  Şuta – D. Muntean, Tătaru, Heil, Iuhas (C) – Rus, Villand, Chivari, Bura  – Selagea, Boştină, iar pe parcurs au mai intrat Lukacs, Faur şi Cădar. Ne aşteptam şi la o apariţie a lui Adrian Sălăgeanu, dar acesta nu a fost nici măcar pe banca de rezerve. Cel mai probabil staff-ul tehnic a luat decizia de a nu-l include în lot deoarece acesta nu este la zi cu pregătirea fizică.

După această victorie, CSM Râmnicu Vâlcea îşi păstrează locul 2 din seria secundă a Ligii 2, iar Olimpia coboară pe 7. Aproape 1200 de spectatori au urmărit meciul.

Prima ocazie au avut-o gazdele, prin lovitura de cap a lui Staicu, scoasă de portarul Şuta de lângă bară. A fost singura fază concretă din prima parte a meciului, cele două echipe practicând un joc surd, de uzură, la mijlocul terenului. Inspiraţia lui Tomozei a făcut faza primului gol, din minutul 49. Acesta a avut o incursiune în flancul stâng, a centrat în faţa porţii, portarul sătmărean Şuta a respins în faţă, iar Staicu a marcat din 10 metri în poarta goală. După 5 minute, Staicu primeşte o centrare în flancul drept, driblează doi jucători sătmăreni şi îl învinge pe Şuta cu un şut plasat. Jucătorii lui Alexandru Pelici au sărbătorit victoria şi aşteaptă pasul greşit al celor de la FCM Baia Mare pentru a trece pe primul loc.

Pentru Olimpia urmează meciul de sâmbăta viitoare, cu vecina de clasament FC Braşov, aflată pe  locul 6. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.