Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Cum ar reacționa Spitalul Județean Satu Mare în cazul unei tragedii ca la București

spitalul judetean satu mareManagerul Spitalului Județean Satu Mare, Marcela Papici, afirmă că medicii spitalului ar fi pregătiți pentru un cod roșu similar cu cel de la București, din urma incendiului de la clubul Colectiv, soldat cu 30 de morți și peste 100 de răniți.

Am fost prima care mi-am pus această întrebare, m-am gândit și mi-am imaginat ce am face într-o asemenea situație și vă spun sincer nu am niciun fel de emoție. Toți cei 250 de medici, angajați ai Spitalului Județean Satu Mare, în cel mai scurt timp ar fi la serviciu, la fel și asistentele și infirmierele. Nu cred că ar exista cineva care să poată să facă ceva și să refuze să facă”, a declarat Marcela Papici.

Totuși, în cazul unei catastrofe, managerul mizează în primul rând pe transferurile spre spitalele de rang superior.

O asemenea catastrofă nu poate să te prindă pregătit sau nepregătit, pentru că noi avem pe Reanimare 23 de paturi, uneori sunt ocupate toate, alteori mai mult de jumătate sunt libere. În momente în care se întâmplă așa ceva, nu poți să estimezi și să spun că ținem 10 paturi în caz că se întâmplă ceva, nu așa funcționează sistemul dar mizând în primul rând pe transferuri spre spitale de rang superior, pentru că asta spune protocolul. Sunt convinsă că toate resursele s-ar mobiliza și ar face tot posibilul ca evenimentul să se încheie cu cât mai puține victime”, a mai spus managerul.

2 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    In urma cu cateva luni a murit o pacienta sanatoasa,Cosma Anca, ce s-a dus sa nasca… Cum poti afirma ca sunt pregatiti pentru cod rosu, cand nu au gestionat o problema banala?! Precizez ca au ramas in urma acestui deces doi copii minori…Asa ca lasati propaganda ieftina! Realitatea va contrazice.

  2. Alt satmarean Răspunde

    Doamna Papici in cit timp poti face rost de 100 de ambulante de grad 0 ? Va rog sa faceti o simulare de calamitate si sa vedeti in cit timp puteti transporta si acomoda 100 de pacienti in stare grava la spitalele “de rang superior”. Satmarenii doresc sa stie rezultatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.