Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Simulare de situație de criză și urgență aviatică pe Aeroportul Satu Mare

simulare-aeroport-satu-mare-(37)Marţi, 24 noiembrie 2015, începând cu ora 11:00, a avut loc un exerciţiu de punere în aplicare a „Planurilor de acţiuni de răspuns la situaţiile de criză şi de urgenţă”, pe raza Aeroportului Satu Mare.

În colaborare cu instituţiile abilitate, au fost angrenaţi pentru reuşita acestui exerciţiu: Instituţia Prefectului Satu Mare; Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare, SMURD, Consiliul Judeţean Satu Mare, Direcţia Judeţeană de Informaţii Satu Mare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, DIICOT Satu Mare, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Satu Mare, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare, Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare, ROMATSA Satu Mare, Agenţia TAROM Satu Mare, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Satu Mare, Poliţia de Frontieră Aeroport Satu Mare, Poliţia Transporturi Satu Mare, Brigada Diversă Pază Security SRL şi Regia Autonomă Aeroportul Satu Mare.

Exerciţiul a constat în simularea unui incident aviatic, după următorul scenariu:

  • O aeronavă model JS 32 care efectuează un zbor de aviaţie generală, tip bimotor, cu motoare turbopropulsoare şi capacitate maximă de 15 de pasageri, decolează de pe pista în serviciu “01”. Imediat după decolare, aeroportul este informat despre apariţia unei situaţii de criză la bordul aeronavei. Pilotul comandant decide întoarcerea aeronavei şi aterizarea pe Aeroportul Satu Mare. În timpul procedurii de aterizare echipajul solicită asistenţă specifică situaţiilor de criză şi urgenţă.
  • La bordul aeronavei se află 5 pasageri şi 2 membri de echipaj;
  • La bord nu se află bunuri (substanţe) periculoase;
  • Cantitatea de combustibil din rezervoare este de 800 kg petrol de aviaţie;
  • Conform protocolului şi schemei de alarmare în vigoare, au fost alertate forţele de intervenţie şi de salvare abilitate.

Scopul exerciţiului:

  1. Verificarea modului de funcţionare şi eficienţă a “Planurilor de acţiuni de răspuns la situaţiile de criză şi de urgenţă”, a capacităţii de intervenţie a persoanelor şi entităţilor implicate în gestionarea situaţiilor de criză, respectiv a capacităţii de intervenţie a Serviciului privat pentru situaţii de urgenţă de la nivelul Aeroportului Satu Mare;
  2. Verificare modului de funcţionare şi eficienţă a Planurilor de alertare a forţelor de intervenție;
  3. Verificarea coordonării acţiunilor de intervenţie între instituţiile, societăţile, serviciile şi persoanele-cheie implicate în rezolvarea situaţiilor de criză şi de urgenţă;
  4. Familiarizarea personalului, serviciilor şi societăţilor de pe aeroport şi din afara lui, cu atribuţiile ce le revin în conformitate cu “Planurile de acţiuni de răspuns la situaţiile de criză şi de urgenţă”;
  5. Identificarea si corectarea deficienţelor la “Planurile de acţiuni de răspuns la situaţiile de criză şi de urgenţă.

Sursa: Consiliul Județean Satu Mare

3 comentarii

  1. realitatea romaneasca Răspunde

    La simulare totul iese bine. Problema e in cazul situatiilor reale, acolo ne aratam adevarata valoare!

  2. Cocolino Răspunde

    Lasa ca e bine sa faca simulari sa nu se bata unii de altii in cazul unei tragedii. Iti dai seama cu ar arata asta la tv? O intrebare mai am : aveti unde-i internat pe supravietuitori?

  3. satmarean Răspunde

    in articol numai de SMURD este scris, de ce numai de SMURD care nu iti pun nici o perfuzie (am avut un caz in familie si cei de la SMURD au solicitat un echipaj de la AMBULANTA pt ca cazul ii depaseste)inseamna ca sunt paramedicina. La simulari toate sunt bune si se mananca banii contribuabililor pe acesti paramedicina SMURD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.