Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Loteria bonurilor fiscale. În decembrie au loc două extrageri

descărcare (2)Luna decembrie va aduce două extrageri în cadrul Loteriei bonurilor fiscale: una lunară şi una ocazională. Acestea vor fi organizate la distanţă de doar o săptămână. Aşa cum stabileşte Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015, autorităţile organizează atât extrageri lunare, cât şi extrageri ocazionale.

Astfel, extragerea lunară pentru decembrie va avea loc în data de 20, iar la aceasta vor participa bonurile fiscale emise în perioada 1-30 noiembrie. Perioada de revendicare a premiului va fi de 30 de zile după extragere, adică între 21 decembrie 2015 şi 19 ianuarie 2016, iar plata acestuia se va face cel târziu pe 19 martie 2016.

La o săptămână distanţă de extragerea lunară, pe 27 decembrie va fi şi o extragere ocazională, pentru sărbătorile de iarnă. În cazul acesteia, bonurile fiscale participante vor fi cele emise între 1 septembrie şi 30 noiembrie. Perioada de revendicare a premiului va fi 28 decembrie 2015 – 26 ianuarie 2016, iar termenul-limită pentru acordarea acestuia – 26 martie 2016.

În cazul ambelor extrageri din decembrie, premiul va fi de un milion de lei, acesta urmând să fie împărţit la numărul total de bonuri câştigătoare depuse în timp util şi validate de autorităţi. Numărul maxim de premii pentru fiecare extragere va fi de 100. În caz că se vor depune mai mult de 100 de bonuri câştigătoare, autorităţile vor organiza şi o a doua etapă de selecţie.

Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere în vederea acordării de premii în bani pentru persoanele fizice care deţin bonuri fiscale ce atestă cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României.

Extragerea aleatorie de numere se face în felul următor:

• un număr cuprins între 1 şi 999 inclusiv, care reprezintă valoarea totală a bonului fiscal (fără subdiviziunile leului), inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Acesta rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre cuprinse între 0 şi 9;

• un număr care reprezintă luna emiterii bonului fiscal (aferentă intervalului calendaristic pentru care se organizează extragerea, în cazul extragerilor ocazionale);

• un număr care reprezintă ziua emiterii bonului fiscal (aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează extragerea).

Pentru revendicarea premiului, persoanele fizice vor trebui să depună la orice unitate a Fiscului bonul fiscal câştigător (original), o copie a actului de identitate/paşaportului şi o cerere de revendicare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.