Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Turtă dulce și ornamente decorative, la Atelierul de Crăciun (Foto)

Atelier de Craciun (19)Atelierul de Crăciun și-a deschis porțile astăzi pentru sătmăreni, oferindu-le posibilitatea de a-și crea propriile ornamente și decorațiuni pentru Sărbătorile de Iarnă. Cei mai numeroși dintre participanți au fost copiii, care s-au bucurat de o experiență cu totul deosebită, și anume construirea căsuței de turtă dulce.

Cu aluat dulce, sucitoare, forme și imaginație, copiii îndrumați de reprezentantele Asociației Borokagyoker au reușit să facă și cei mai gustoși și frumoși biscuiți din turtă dulce. Și pentru că totul s-a realizat în echipă, nu a durat foarte mult și au fost create și decorațiunile și ornamentele de Crăciun.

Brăduți, steluțe, îngerași, ornamente pentru bradul de Crăciun și pentru masa festivă, coșulețe și îngerași în coji de nucă sunt doar câteva dintre lucrările realizate în Atelierul de Crăciun.

Acest atelier contribuie la dezvoltarea creativității și îndemânării, la dezvoltarea abilităților motrice, la stimularea imaginației și mai ales la stimularea creșterii concentrării și stabilității atenției.

Evenimentul s-a desfășurat în restaurantul Consiliului Județean Satu Mare și a fost organizat de către Asociației Borokagyoker cu sprijinul Consiliului Județean și al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.