Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Beseni Cristian Valer, noul copreședinte al TNL Satu Mare

10952285_10152570017856555_9054911869910522041_nÎncepând din această săptămână, TNL Satu Mare are un nou copreședinte.

După ce Adrian Cozma a fost ales copreședinte la organizația județeană de seniori  TNL Satu Mare, organizația județeană a rămas la conducere doar cu un singur președinte. Locul său va fi ocupat pentru perioada următoare, până la organizarea conferinței județene de alegeri, de către Beseni Cristian Valer. Acesta este un membru activ al organizației județene de tineret a PNL Satu Mare, fiind unul dintre cei mai vechi membri. În perioada în care va îndeplini funcția de copreședinte, Beseni Cristian Valer își dorește să continue activitatea începută cu tinerii liberali din județ și să aibă o colaborare bună cu aceștia, precum și cu celălalt copreședinte, Victor Cernea. Este pregătit să mobilizeze tinerii din organizația județeană în campaniile electorale și chiar să îi încurajeze să candideze în localitățile lor pentru funcțiile de consilieri sau primari. Împreună cu ceilalți tineri din partid, își dorește să aibă parte de o administrație locală și județeană competentă, care să țină cont și de nevoile lor, ale tinerilor, care să poată moderniza locul în care trăiesc.

Beseni Cristian Valer își propune ca împreună cu echipa PNL Satu Mare și cu cei din TNL să reușească să pornească demersul de modernizare a orașului și județului, pe care să îl facă unul atractiv și interesant pentru toată lumea. Pentru acest lucru este nevoie în primul rând de oameni tineri, serioși și profesioniști, pe care Satu Mare îi are, doar că nu a știut încă să îi pună în valoare.

Biroul de Comunicare,

PNL Satu Mare 

32 comentarii

  1. Dragon Răspunde

    Uau ce moacă are! Cine o mai fi și beșinosul ăsta?

  2. Silviu Răspunde

    Succes!

  3. Alex Răspunde

    Felicitari tinerilor din PNL si felicitari acestui tanar pentru implicare. Nu e usor sa faci politica in ziua de azi. Ma bucur sa vad tineri implicati si dornici de schimbare.

  4. Andrei Răspunde

    Multa bafta in tot ce ti-ai propus ! trebuie schimbata clasa politica, doar prin tineri ambitiosi si nepatati o putem face.

  5. cip Răspunde

    nu se compara cu cei de la psd, ingamfatul de raulitoboy sau cipri ardelean sau alti lipitori de afise rosii. Ar putea fi un suflu de aer proaspat. Succes!

  6. Drago Răspunde

    @dragon… nene pe tine te intereseaza moaca omului sau de ce este el capabil, daca e serios sau nu? te-ai uitat recent in oglinda?

  7. ion Răspunde

    Cu alcoholici si clubberi notorii vrea sa reformeze pnl clasa politica??? Ha ha ha
    Lasa ne lasa ne pnl lasa ne!

  8. gigi Răspunde

    Binee valer,numa vezi ca partidu nu e crasma!

  9. Omu' Răspunde

    Succes domunle ! Lasa sa “haterii” sa urasca, tu du-te inainte, si asa nu conteaza parerea nimanui, doar ce demonstrezi si faci tu !

  10. Mihalca Eugen Răspunde

    Omul este OK. Asa cum cozma a fost uns sef de catre ion olteanu zis nelu mexicanu ( nimeni nu ma poate contrazice !), acest tanar este numit de catre alte grupuri de interese murdare. Dar nu stiti daca mama lui e este aceea care a fost mare sefa pe la casa de sanatate si pe la spitalul judetea satu mare ? Unii tineri din pnl ( uni mai vechi ) spun ca este omul lui coica dorel ? Ce stiti ?

    • Sigurcanu Răspunde

      Din câte știu, mama lui lucra într-un birou al spitalului, nu e nici măcar șef serviciu.

  11. zoli Răspunde

    Felicitari tinere. Fa treaba buna acolo, lasa-i pe astia cu comentariile de 2 lei. de parca nu poti iesi in club daca faci politica sau sa bei un pahar, doua, trei in timpul liber. toti se cred sfinti, dar daca se uita in ograda proprie e vai de capul lor

  12. aprozar Răspunde

    Ma bucura faptul ca PNL promoveaza mereu tineri nepatati. Cred ca e vremea sa crestem altfel de oameni politici. Succes, Cristian!

  13. eu Răspunde

    Felicitări, doar cu oameni tineri putem schimba ceva in tara asta si inlatura mafia de la conducerea judetului, pe nea mircea l-au dus sa urmeze alti. Nu trebuie bagati in seama postaci cumei rosi

  14. Nicu Răspunde

    FELICITARI Tinere.Sa iti dea Dumnezeu intelepciunea necesara ptr.a-ti iubi si ajuta semenii.Fi un alt model de politician,decat cei pe care -i stim.Iti doresc mult NOROC in viata si PUTERE multa de munca.Un An Nou fericit cu multe realizari.emoticon heart

  15. ? Răspunde

    Mare tranzitie schimb de garda frate la pnl isti astia de la un traficant la un prieten cu whysky ul! Vai mama noastra ce oameni de valoare!

    • cui? Răspunde

      tie nu iti place wisky-ul si tigara ?
      inseamna ca nu are valoare ?
      Cuza cand a fost dat jos de la conducerea Romaniei era la femei, si e un simbol national omu.
      Despre ce vorbim, ca nu te inteleg, tu te intelegi ?

      • ? Răspunde

        nu asa ca tie, poate mie imi place hennesy si trabucu, e altceva deja, dar cui pe cui se scoate ca sa intelegi tu!

  16. Vlad Răspunde

    Sa fie intr-un ceas bun! Sa realizezi tot ce ti-ai propus

  17. satmarean Răspunde

    Regret ca noul PNL nu a inteles care sunt asteptarile romanilor si promoveaza indivizi dubiosi, unii chiar fara valoare.

    • x-ulescu Răspunde

      ce mai conteaza asteptarile romanilor in fata interesului
      personal si a odinelor de afara.pai astia se dau mari crestini si dupa vot merg toti sa se roage in moschee !!
      vezi alegerile pt. parlamentul UE

  18. Maria Răspunde

    Felicitari noului co-presedinte TNL!!! In ciuda comentariilor rautacioase si pline de invidie, acest tanar se implica de multi ani in politica si face o treaba foarte buna. Merita pe deplin sa conduca organizatia de tineret!! Bafta!!

  19. ion Răspunde

    ce de lingai mai au pnl isti astia, mai aveti saliva la asta din poza care nu l recomanda nimic doar ca e tovaras cu papagalu de cozma una doua va gasiti sa comentati, dar sa va “auto”sesizati cand mai multi oameni au ramas blocati in tren in frig nimeni nimic unde va e tehnocratu de la transporturi, a da voi nu spuneti nimic ca e guvernu “vostru” ha ha

  20. satmarean Răspunde

    Cu asemenea oameni, precum cel proaspat uns copresedinte, si cu o atitudine de slugarnicie fata de Iohannis si Ciolos, va descalificati in fata celor ce pana nu demult au votat cu PNL. Cand am vazut pe Busoi candidat la capitala, mi-am dat seama ca am gresit avand incredere in voi. Unde sunt liberalii adevarati, au disparut?!

  21. Dora Răspunde

    Felicitari. Ma bucur ca se promoveaza tineretul si se pune accent pe meritocratie. Sper sa poata reusi sa faca tot ce si-a propus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.