Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Marș de protest împotriva maltratării animalelor, la Satu Mare (FOTO)

IMG_20160117_144303”Stop maltratării animalelor” a fost sloganul sub care astăzi, 17 ianuarie, de la ora 14:00, în P-ța 25 Octombrie din municipiul Satu Mare a avut loc un protest la care au participat aproximativ 40 de sătmăreni, iubitori de câini și alte animale.

Sătmărenii prezenți la protest au venit pregătiți cu pancarte prin care au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra abandonului de câini precum și maltratării acestora și din județul Satu Mare. ”Nu mă urî pentru că trăiesc”, “Putem trăi fără un câine, dar nu merită efortul”, “Adoptă un suflet sub formă de câine”, “Iubiţi şi câinii vagabonzi” au fost câteva din textele transmise de pașnicii protestatari. Fiecare participant la acţiunea de protest a purtat pe piept şi o insignă pe care scria “STOP maltratarea animalelor”.

Protestul a fost inițiat de o sătmăreancă, Edina Varga, care a remarcat că la nivel național, în mai multe orașe ale țării se organizează astfel de proteste.

”Toti care iubim animalele, hai sa iesim in strada in 17.01.2016 ca sa protestam impotriva maltratarea animalelor. Daca stam numai in fata calculatoarelor si doar postam, nu se va schimba nimic”, a fost mesajul Edinei pe pagina evenimentului dintr-o rețea de socializare.

La finalul protestului s-a organizat și un marș până în P-ța Libertății colț cu str. Ștefan cel Mare, sătmărenii protestatari alături de proprii lor câini și copii fiind pașnici și în același timp doritori în a se face ceva împotriva maltratării animalelor.

De remarcat a fost faptul că la acest protest nu au participat și ONG-urile de protecție a animalelor, acțiunea fiind organizată de simpli sătmăreni, iubitori de animale.

 

4 comentarii

  1. Rodica Bolos Răspunde

    bravo voua!,dar la Carei de nu se organizeaza,avem asociatie de prootectie a animalelor?

  2. Speranta Necuvantatoarelor Răspunde

    Domnita Rodica Bolos, din cate stiu, nu sunteti dvs inspector la nicio Politia a Animalelor. In SM e inspector Dl Gardan Alin de la DSV. Ar trebui sa fiti atenta sa nu fiti luata la raspundere pt functia pe care vi-o autoatribuiti. Si va mai intreb, cati locuitori are Careiul? (in jur de 20.000)e un oras atat de mare incat sa nu aveti cunostinta de existenta asociatiei de acolo??? Satu Mare recunoaste o activitate extraordinar de buna la Carei in acest sens si As. PuffiCarei face treaba remarcabila chiar daca are putini voluntari dedicati. Daca dvs chiar erati atat de interesata, puteati propune si organiza acest protest la dvs in Carei, la fel cum si aici in SM protestul a fost organizat de iubitori de animale, nu de asociatie.

  3. Asociatiapufficarei Răspunde

    Stimata doamna Bolos, in Statutul Asociatiei Puffi figurezi ca membra, cum de te prefaci ca esti in necunostinta de cauza ca aceasta Asociatie nu exista? Membrii asociatiei se implica in actiuni, nu asteapta sa fie invitati sa faca diferite actiuni ! Inca nu te-am vazut organizand, tu personal ceva pentru animalute (adoptii,sterilizari etc.) ! Cand ai facut voluntariat ultima data ? Pe vremuri,( mai bine de un an) de cate ori ai fost chemata sa faci voluntariat te scuzai, cu fel de fel de motive! Te afli tu sa critici acesta Asociatie? Dar apropo, de cand esti tu Inspector la Politia Animalelor ?

  4. Janek Răspunde

    Linga patinoarul situat in centrul municipiului Satu Mare, sint trei magarusi, legati cu 50 cm de lant de niste betoane, fara sa fie protejati de frig cu o patura pusa pe spate.
    Nu stiu cita mincare sau apa primesc dar ar fi timpul ca cei care dau autorizatie pentru exploatarea oricarui fel de animal, sa puna conditii prealabile prind ingrijirea “umana”a acestor necuvintatoare.
    Ele nu pot sa spuna nici ca le este sete, nici ca le este foame si cu atit mai mult ca le este frig.
    Poate se sesizeaza vreo autoritate …!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.