Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Valer Marian, Eugeniu Avram şi Mirel Vlas, urmăriţi penal în cazul Mircea Govor

valer marianProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus extinderea urmăririi penale față de suspecții: VALER MARIAN, președinte al organizației județene Satu-Mare a unui partid politic, la data faptelor, în prezent senator în Parlamentul României; AVRAM EUGEN, prefect al județului Satu Mare şi VLAS MIREL, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea a infracțiunii de complicitate la șantaj în formă agravată. 

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 
În cursul lunii aprilie 2010, suspectul Vlas Mirel i-a solicitat inculpatului Govor Mircea Vasile să îl sprijine în legătură cu atribuirea unor lucrări publice în favoarea firmei sale.
În același context, în perioada aprilie-mai 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-se de influența pe care o avea asupra unei publicații cotidiene locale, în prezența lui Vlas Mirel, a amenințat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromițătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalității pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obținut mai multe contracte de consultanță juridică cu diferite entități publice.
În continuare, inculpatul Govor Mircea Vasile i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea suspectului Vlas Mirel să câștige mai multe licitații publice ce se aflau în derulare în acel moment și care erau organizate de instituții cu care firma avocatului avea contract de consultanță juridică pe linia achizițiilor publice.
Această conduită a creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de Govor Mircea Vasile, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăți comerciale care câștigaseră o licitație privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea lui Vlas Mirel), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăți controlate de inculpatului Govor Mircea Vasile .

prefect eugeniu avram
Acest fapt a avut ca și consecință oprirea oricărui articol denigrator în publicația respectivă la adresa avocatului. 
În perioada noiembrie-decembrie 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, beneficiind de ajutorul suspectului Valer Marian și folosindu-se de influența pe care o aveau asupra aceleiași publicații, a impus, prin intermediul redactorilor, declanșarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună.
Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-l constrânge pe edil să intervină pe lângă membrii comisiei de licitație, cu privire la o lucrare finanțată din fonduri europene cu o valoare estimativă de 9.882.426 lei, în vederea atribuirii acesteia în favoarea firmei administrate de Vlas Mirel.
În perioada iunie-iulie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile după ce, în cadrul unei conferințe de presă, dar și personal, i-a solicitat inspectorului șef al ITM Satu Mare să-și dea demisia, și-a folosit în acest sens autoritatea și influența deținute de calitatea de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte a Consiliului Județean Satu Mare, pe lângă prefectul județului, suspectul Avram Eugen, pentru a se dispune, în afara cadrului legal, efectuarea unui control la instituția publică respectivă. Solicitarea a fost refuzată de inspectorul șef, motiv pentru care a fost demarată, la data de 23.06.2015, o acțiune de control.
Scopul acestei acțiuni de control a vizat atât identificarea deficiențelor în activitatea instituției mai sus amintite, în vederea constrângerii inspectorului șef de a renunța la funcția publică de conducere deținută, cât și dobândirea unui folos material pentru altul (numirea în funcția respectivă a unei persoane agreate de inculpat) și a unui folos nepatrimonial pentru sine (subordonarea instituției intereselor sale în contextul în care inculpatul și familia sa dețineau mai multe societăți comerciale care aveau angajați).
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Sursa: DNA

99 comentarii

  1. D.N.A. Răspunde

    Da’ pe Coica cand il luati la purecat pentru toate contractele de asfaltare a trotuarelor din oras??

  2. senatorul vesel Răspunde

    politica ti-o ridica, politica ti-o coboara…
    ca tari mai sunteti cand spuneti
    “CIOCU MIC CA NOI SUNTEM LA PUTERE !”

    • Dungi Albe Răspunde

      FELICITARI DENUNTATORULUI SASU CRISTIAN PENTRU DENUNTURILE FACUTE LA DNA ORADEA IMPOTRIVA ACESTOR PERSOANE.A SI SCAPAT DE URMARIRE PENALA DUPA CE A FURAT DE LA STAT PESTE 800000 EURO CONFORM DNA.CRL MAI CINSTIT SASU CRISTIAN.

      • vasile Răspunde

        Cel mai pervers si smecher director, i a futut pe toti in gura ca din sofer sa ajunga sef la itm,a ajuns subprefect apoi iar director,dar nu va mai fi mult ca se intoarce roata ca incep denunturile impotriva lui,ca nu e el cel mai sfant si buricul pamantului:anda srl va spune cv? Firme la negru cu comisioane catre el sa le lase in pace,sasule incepe razboiu!

        • Zabrele Răspunde

          Sasu este un nenorocit care face denunturi impotriva tuturor celor care ai stau in cale .Este colaborator si turnator de ani buni si nu de acuma asta pentru a si proteja ilegalitatile pe care le a facut de a lungul timpului.Este un om fara caracter care pentru bani si interesele lui personale o …..O jigodie care in mod normal trebuie sa plateasca pentru tot ce a facut in viată.Deocamdata este protejat de anumite personaje chiar si din DNA si Sri.I ti vine sfarsitul JAVRA ORDINARA….

          • aurel

            ai dreptate zabrele
            va fi eutanasiat si asta ca nu are cum sa mai “traiasca” mult limbricu

    • aluna Răspunde

      Coică next. ..

  3. bran Răspunde

    DNA ar trebui sa verifice toate rapoartele de control facute de corpul de control al prefectului la primariile din judet si va descoperi multe vizavi de modul cum acesti domni au inteles sa-si indeplineasca atributiunile de serviciu!

  4. Bran Răspunde

    Poi da dar defapt trafic de influența face acel avocat Dicu Levente cu firma Eunitas.
    Șpagă la toți primarii unde are contracte , dar se pare ca i-l lasă Dna in pace dacă le da de lucru

  5. castorica Răspunde

    mai zilele trecute solicitam VALEA prefectus , mi-ati cenzurat mesajul deci cum satam? Inalt functionar public urmarit penal? Demisia instant! TALPASITA cu toate ilegalitatile tale! Sa me dati in judec pt. calomnie abia astept

    • ion Răspunde

      La gara cu tn looserule exista prezumtie de nevinovatie,ca n.or fi astia de la dna buricul pamantului,dar probabil ca ne vdm in instanta si apoi sa vad cum iti cad dintii

    • mihai farcas poo Răspunde

      Castorica…nu ai multe in cap dupa ce coment ai lasat…imi pare rau ptr tine…
      ptr a cere demisia tb sa ai motive si o problema…ei ce ai scris in presa nubse intelege

    • MARIUS ANTON Răspunde

      Esti varza tinere….stii si tu un cuvant auzit prin casa de o familie prapadita si evident folosesti ceva stricat in vocabularul tau…taci din gura,nu stii nimica de politica

    • casian Răspunde

      castorica o are mica si de dna i este frica, VALEA CASTORICA IN BARLOG!

  6. c'est la vie Răspunde

    Nu e mă misto?Rasul de pe lume!Cum au reusit astia doi cretini,Ciurdarica Govorian si Castorul Che Guevara sa-si dea la gioale reciproc.De unde erau frati de blestematii si se strangeau in fiecare seara la “Gazetă” sa puna tara la cale iar apoi cu un ranjet satisfacut descindeau la local pentru ca sa se faca Castorul manga,acu o sa poarte aceiasi zeghe si probabil in fiecare seara Ciurdaru o sa-l puna pe Guevara capra ca oricum are puța mica iar pe el oricum nu-l tine mult.

  7. nicu Răspunde

    A trebuit sa se schimbe seful la DNA ST Oradea ptr a fi luati la intrebari psdistii satmareni.Pe vremea lui Iancu,2010-2013,au fost trimisi in judecata vreo 10 pdlisti si niciun psedist satmarean.2 presedinti de filiala PSD,,un prefect fost membru PSD,un sef finante e un inceput bun ptr dl Man.Felicitari DNA Oradea si la mai mare!

    • Bran Răspunde

      Eu aștept sa văd o Curatenie interna in DNA. Sa văd cum i-l anchetează pe Iancu si Moldovan de de au oprit dosarele.

      Cum iau făcut vila lui Iancu in Titulescu govor si Tarr etc. Cum trimiteau șpăgi de sute mii EUR lui Iancu . Poate toarnă govor ….

      • stabor Răspunde

        Acel Iancu de la DNA are vre-o legatura de rudenie cu alt Iancu de la o firma de insolventa din Satu Mare?Se sopteste prin birouri ca ar fi primit dosare grase de la finante , de la acel sef , “bun ardelean” ?

  8. dede Răspunde

    cu tot acest tam tam, udmr isi vede de ale lui si uite asa trece neobservata venirea la sefia agentiei de plati rurale a lui szakal, fostul de la agentia functionarilor publici iar la satmar lorand vizeaza postul de director eliberat de radu sorin….

    • Mihnea Răspunde

      Asta cu Szakal si Magyar s-a si discutat miercuri, la restaurantul Miorita, la o masa rotunda cu Gaborka si contracanditata sa blondina de la candidatura interna pentru primarie. Toate sunt rezolvate, si va fi bine

  9. dede Răspunde

    pentru cine va fi bine??? tot pentru smenari????
    nu v-ati saturat sa taceti si sa inghititi galustile altora??? ce ar fi tulipanii fara banii de la statul roman prin agentiile unde sunt directori si favorizeaza pe criterii etnice? de ce nu se trateaza toata lumea in mod egal dupa competente? pana veti tacea tot asa va fi ! trebuie doar sa scapati de frica si sa vorbiti la concret !
    deci cine va fi director la sapard la agentia de plati rurale???

  10. nagy Răspunde

    maghiarii din satu mare SE DEZIC DE UDMR, sunt profund dezamagiti de oportunistii UDMR,care sunt interesati de interesele lor si nu de ala comunitatii!!!!

  11. ionut Răspunde

    valer marian singurul care a agitat apele somesului……:)))BRAVO LUI!!!

    • satmarean Răspunde

      Sasu e denuntatorul principal.Lupul paznic la oi.

      • Sassu Răspunde

        Poi nu , Dicu Levente e Denunțătorul principal , are cam 6 denunțuri la activ .

        Iar el face liniștit trafic de influența .

    • Valeru-i ler Răspunde

      Na, ca si-a găsit și Valet lăudătorul! Și mai spuneați ca e singurul nebun din oraș! Mai sunt. După cum se vede!

  12. Mitica Răspunde

    Bune toate dar când vine rândul lui Păcurar de la Informația? Mafiot de mafiot? DNA aude?

    • carcotas Răspunde

      Cel care,atunci cand Anderco a ajuns pe mana legii,sugera in IZ organizarea unui ,,referendum” pentru susstinerea acestuia…,,pentru lucrurile bune Facute pentru oras”?

  13. Pal Inka Răspunde

    Dar Mitica odoreanul,de ce nu e printre aceste ”vedete”?

  14. nicu Răspunde

    Da poza lui domn prefect Avram de ce nu o puneti?Sau nu-i voie numai cand taie panglici,ne apara de inundatii,ne da vesti bune?Avem primul prefect de SM urmarit penal in 26 de ani si slugile din presa locala ii protejeaza imaginea in loc sa-i ceara demisia.Vin vremuri grele ptr. slugile din presa locala odata cu interventia in forta a DNA-aului printre finantatorii lor.

    • ion Răspunde

      Demisia pt ce boule ca dna face abuz in serviciu,da cand v a aparat de inundatii,zapezi, pene de curent si din astea a fost bun,trebuia sa va lase looserilor fara curent de craciun anun asta si anu trecut de revelion asa vreo luna sa nu aveti net si face sa va inghete degetele pe tastatura potcanilor!

      • nicu Răspunde

        Limbaj tipic de sluga PSDista.Eu n-am jignit pe nimeni doar cred ca un prefect urmarit penal trebuie sa plece din functia publica,mai ales ca toti cei care l-au pus acolo(Ponta,Marian,Govor}sunt urmariti penal,iar guvernul Ciolos ar trebui sa-i trimita la odihna pe fostii USLasi aflati in functii de prefect.

        • victor Răspunde

          Crezi tu aiureli PNL-istule , ai pus botul pe functie??? Dar voi ce limbaj aveti doar de a taia , rascheta tot…

        • casian Răspunde

          mai nicusor tu i fi ceva judecator pnl ist corupt care da verdicte din burta, ia mai incet cu papagalu si nu cere tu atatea, mai vezi si faptele bune care s-au facut pentru judet si cetatenii lui nu numa negrul de sub unghie care si ala nu e dovedit

          • nicu

            Realitatea e cruda cu voi PSDistilor satmareni.Ati dat judetului singurul prefect urmarit penal in 26 de ani,aveti ultimii 2 presedinti urmariti penal.Ptr faptele bune facute prefectul a luat salar ca doar le avea trecute in fisa postului si nici nu am auzit sa -si fi donat salarul

        • paul Răspunde

          da dar sa dispuna un control in baza unor sesizari de la cetateni si institutiile statului asta nu i scrie in fisa postului nicu pnlistu? scrie foarte clar ca are atributii de control si corp de control si sa vi dupa un an ce vb govor si faci un control si sa-l acuzi dupa 26 de ani ca e urmarit penal mi se pare o mizerie si un abuz grosolan din partea procurorului si un copil isi da seama ca totul e cusut cu ata rosie si o facatura, dar poate la voi pnlistii scrie in fisa postului furturi, coruptie si santaj vezi pe nea SASU PENALU SEFU ITM ULUI sau i fi ceva subaltern de a lui! ca in ziua de azi daca iti faci treaba in romania asa cum scrie la lege la carte faci santaj hmmm , dar nu mor caii cand vor cainii ca tine nicusorule pnlistule, voi cand ati avut prefect ala dormea pe el nu avea sange in instalatie sa dispuna un control ca i era frica sa nu deranjeze paianjenii si penalii, dar timpul ca dovedi nicule ca acuzatiile tale sunt lipsite de fond

          • nicu

            Daca aveti cunostinta de vreo fapta penala comisa de Sasu Itm mergeti la procuratura si denuntati-l binenteles daca aveti cojones.Deocamdata ceea ce e oficial si nu cancan e ca un prefect fost PSD,2 fosti presedinti PSD SM,adica Avram,Govor,Marian,apar pe siteul DNA ca fiind URMARITI PENAL.Banuiesc ca e dureroasa trezirea la realitate dupa ce ani la rand presa locala obedienta va ciripit la urechi ca sunteti cei mai frumosi,harnici si cinstiti.Dar stati linistiti,timpul le vindeca pr toate.

        • paul Răspunde

          Si nu mai poti tu dormi noaptea nicusor draga ca apare pe site ul dna,daca apare pe site nu inseamna ca sunt vinovati de ceva nu exista o sentinta,asa pana atunci crapa tu de ciuda ca psd ul conduce si va mai conduc. mult si bine ca doar nu o sa lasam tara si judetul pe mana voastra de derbedei care furati numai pt voi si de popor va doare undeva,macar astia si au facut si pt ei daca se dovedeste cv in instanta nu cu procurori corupti,dar au facut si pt popor,apropo ti a crescut pensia de invaliditate mintala nicule pnlistule?!

  15. ion Răspunde

    Sasu …meciu da urmeaza sa fie si el …, tic tac tic tac

  16. vasile Răspunde

    Este singuru prefect care a aplicat legea ad literam si ascultat pasurilor oamenilor dar se pare ca a deranjat pe borfasi dar nu i bai ca incepe deranju acuma pt toata lumea,dc ca prefect nu poti dispune un control in ograda itm ului sa l deranjeze pe borfasu de sasu apoi inseamnca ca suntem si traim in tara lui papura voda dar urmeaza dovezile adevarate si apoi o sa iasa adevadul adevarat la iveala si o sa vedem cine e corect si cine nu,in rest la papagali numa de bine si duminica faina!

  17. stefan Răspunde

    Daca era in stare sa opreasca penele de curent, inundatiile si alte dezastre, am vazut si ce maestru era la santaj! Valea Avram! Ce prost din acest oras isi inchipuie ca era prieten la catarama cu Govor si Marean, care l-au si facut prefect, dar era intruchiparea cinstei si a moralitatii. Stia la ce se inhama, dar nu s a putut abtine!

    • casian Răspunde

      Ce santaj ca a dispus un control impotriva amantei lui sasu madam filip si a interlopului nr 1 din itm sasu cristian ,asta e santaj ? Pai daca ca si prefect nu poti dispune un control daca exista suspiciuni apoi unde dracu traim in congo? Dar o sa vezi tu stefanel ca va iesi adevarul la iveala cat de curand si atunci sa vedem ce va mai fi de comentat si tu nu te vei mai abtine sa scrii dar mai bn iti ingheta maina de sarbatori pe tastatura

      • Group Răspunde

        Mda , ar fi interesant sa iasă adevarul , cum lua Sasu șpăgi , ori sef la Itm ori patron ca nu înțeleg el era de toate.
        Acuma denunță aiurea ca sa se înjumătățescă pedeapsa ce o va primi

        La învățat dicu Levente

    • ionel Răspunde

      Nu pot sa cred. cel mai cel prefect?! cel mai onest cel mai destept………… si unul la fel de corupt si flamand ca si restul, verificati licitatiile si costurile laboratorului DSVSA satu mare pentru modernizare, verificati cum a ajuns nepotelul director al dsvsa satu mare, verificati cum viitoarea nora a ajuns angajat al dsvsa in perioada cand inca nu se puteau face angajari in institutiile de stat, verificati cum duce viata paralela cu alta doamna si posteaza in familistul convins. Acesta este prefectul dumneavoastra

      • gigi Răspunde

        ce ar fi sa te verifim si pe tn ionelas la curulet!

      • ghita Răspunde

        da tu cine esti mah jegosule sa faci asemenea afirmatii nefondate ai cumva probe dovezi sau esti si tu oarece procuror amator! las ca vedem cine are dreptate si apoi v-o luati toti in freza

      • cipri Răspunde

        Ionel inseamna ca tu esti un apropiat al dansului incat ca vb atatea sau ai atatea ”cunostinte” referitoare la ce afirmi…. ii fi vreun caine care acum latra si musca si care vb in lipsa de cunostinta….cine esti ca sa arunci cu noroi la adresa unui om care a facut un bine in judet , de ce nu scri de Sasu ,de dragul nostru primar pe care l-ati votat…ce a ”promis” ca isi va achizitiona cat mai multe apartamente si pt el locurile de parcare se pot face intr-o saptamana si restul orasului e ca dupa razboi, ca are o gramada de dube. Asta sa vedeti nu omul care a stat la audiente, la emisiuni sa sune lumea si sa ii se ”planga” pt munca lui Dr.Coica cel pe care l-ati votat.

      • Virgil Răspunde

        Deja e prea mult…se vb de lucruri care se vad ca sunt puse si gandite de cineva…sunteti PeniBILLII…
        Si “domnul” Ionel de unde stii tu asemenea lucruri?
        Esti cumva din DSVA?
        Un om simplu nu ai de unde sa stie asa ceva…ca mine de exemplu..A FOST SI RAMANE CEL MAI BUN SI CORECT PREFECT….JOS PALARIA PTR DR AVRAM..ESTE OM…NU MARIONETA CA TN DE…

      • Virgil Răspunde

        Esti penibil…se vede clar ca ai unele informati….ionel mai bn nu spuneai nimic…uni se folosec de tine baiete sau carpa de 2 bani

        • BOGDAN Răspunde

          ATAT VIRGIL PUNE-L LA PUNCT PE IONEL CA NU POATE DORMI NOAPTEA POATE VREA SA OCUPE EL POSTUL DE PREFECT, SAU E DE-AL DSV-ULUI CARE NU A PUTUT PROMOVA CA NU L-A DUS CAPUL SI ACUM MUSCA !!!

      • sorin Răspunde

        IONEL IONELULU CUM I BELII TU OUALE!

      • Costel Răspunde

        ioane da-mi voie sa iti spun ca bati campii pe cine intereseaza de viata personala a prefectului ,ori daca chiar s-a facut vreo modernizare in DSVSA ft bine ca e INSTITUTIE PUBLICA A STATULUI nu e firma sau clinica privata a prefectului ca a lui Coica intelegi ???

    • casian Răspunde

      maestru e procuroru la fabricarea dosarului fara probe stefut! la gradinita cu tine ca n-ai habar de nimic, tu nu te-ai putut abtine sa comentezi si mai vb de altii vai mama ta

  18. CAcoi Răspunde

    Urmeaza mafiotul sef, olteanul penal

  19. Cristi Răspunde

    Pai da ca dl Sasu isi permite , pe el nimeni nu il vede cum se poate ca sa fie in functie de conducere un om care nu isi poate justica o suma impresionanta din cont…a fost deranjat Sasu soferul cand cineva a incercat sa faca dreptate, isi permite ca sa se plimbe vara cu motoreta de mii de euro (mofturi, arogante) si sotia lui la fel masina scumpa…in schimb ce noi conducem loganuri…

    • ION Răspunde

      CORECT! SASU PENALU PAPAGALU DA INCEPE JIHADU SI IMPOTRIVA LUI FARA NICIO PROBLEMA SI ATUNCI SA VEDEM CINE E CEL CURAT SI CEL MURDAR CINE APLICA LEGEA SAU CEL CARE O INCALCA, DENUNTATORUL PENAL SAU “INVINUITUL” LA COMANDA CA ASA TREBUIE!

  20. crisriana sasiana Răspunde

    ma SASULE , ai sifonat pe toata lumea sa scapi tu? da cei 800.000.euro cum i explici ? ordinar ce esti.

  21. secretwolf Răspunde

    Sasuolo, ai o avere care face invidii, de unde ????? probabil de la adina, ca anda doar administreaza, oare ce administreaza, georgica promite bataie la curutu gol !!!!fatalaule.

  22. anda baba vanda Răspunde

    da si ce aere de vedeta are sotia curvarului sifonar sSASU , oricum draga nostra sinta ANDA SRL , toata lumea stie ce mizerii ati facut impreuna , si toata lumea stie ca SASU , este un curvar de ultima speta

  23. ciprian botos Răspunde

    Cristian Sasu este un om cu suflet mare , asa de mare cam de 800.000.euro cistigati prin minciuna si inselaciune cu primariile naive, ce snapan de om un sarpe cu ochelari si la propiu si la figurat

  24. sorin Răspunde

    apa trece BOII SI PAPAGALII raman! care comenteaza aiurea fara fond picav-ar o mana!

  25. Matache Răspunde

    Nu am nimica cu Domnul Prefect Avram…a iesit mai mult in fata decat toti…Coica numai la cabinete lui se gandeste si la garaje si parcari,de akolo se poate jura mai mult pe hartie..Domnul Stef numai la amante brunete…
    Si ce a ramas Prefectul, care spun ca toti satmarareni a-ti putea spune JOS PALARIA PTR EL….e ceva ca si CanCan..se ataca in om corect..
    Sa va fie rusine,

    • mirela Răspunde

      Matache ai perfecta dreptate. RUSINE , RUSINE celor nu stiu sa aprecieze Corectitudinea !!!
      Il sustin desi nu il cunosc(personal) am vazut ce a facut in toti acesti ani ceea ce nu a facut nici un alt prefect!!!

  26. Matei B Răspunde

    CITESC COMENTARIILE SI SUNT APROAPE CONVINS CA MULTI DINTRE VOI HABAR NU AVETI DEFAPT CE E CU ADEVARAT SAU DESPRE CE ESTE VORBA DAR ATI AUZIT SI VOI SI VA APUCATI SA COMENTATI!!!
    NU IL CUNOSC PERSONAL PE PREFECT (DECI NU AS AVEA DE CE SA II IAU APARAREA) DAR IN SCHIMB IL CUNOSC PE SASU SI STIU CE UN PARSIV E…ACUM CA II ERA FRICA CA I SE VA SCUFUNDA ”CORABIA” A FACUT PE DRACU’IN PATRU NUMAI SA SE SCOATA EL… MI SE PARE ABERANT CA PREFECT AL JUDETULUI SA NU POTI FACE UN CONTROL LA ITM ATUNCI PT CE NAIBA MAI EXISTA ACEASTA FUNCTIE SI CAND SASU S-A VAZUT CU MUSCA PE CACIULA, INCOLTIT ATACA….TRAIM IN TARA LU’PAPURA VODA FRATILOR IL APARATI PE CEL CARE ARE SUTE DE MII DE EURO CASH IN CONT PE NUMELE LUI (PE CARE NU I-A PUTUT JUSTIFICA) + DRAGA LUI SOTIE SI VA DATI CU PAREREA FARA CA SA STITI ADEVARUL…
    DOCUMENTATI-VA SI PE URMA VORBITI!!! SUSTENETI-L PE SASU SI TOATE FIRMELE LA NEGRU CARE COTIZEAZA SI CARE II UMPLE IN CONTINUARE CONTURILE LUI SI LA ANDA!!!

    • Matache Răspunde

      Foarte bine spus…nu se poate asa ceva..ESTE BATAIE DE JOC…SA VA FIE RUSINE..ESTE SUS DOMNUL

  27. Stefan Răspunde

    Am avut o problema si am fost in audienta la Dl Prefect Avram jos palaria , un om cumsecade , a vorbit cu mine si m-a indrumat. Ii multumesc , nu imi vine sa cred ca azi numele lui e ”manjit” cu a celor mai mari mafioti ai orasului.
    Pacat de imaginea lui , de munca acestui om care s-a trudit pt acest judet!!!

    • Matache Răspunde

      Ma plimb dupa-masa,seara prin oras,am 55 de ani si sunt cardiac,Cu domnul Avram ma intalnesc uneori intamplator prin oras..un om cald,linistit care are timp de plimbaare, si tot el este purtat si aratat cu degetul…
      In schimb alti,dupa program pleca toti la afaceri de unde sa iasa baniii…Sper sa pot sa il sustin pe Domnul Avram…OAMNEI BUNI..Nu dati cu pietre in asemenea “Oamnei”…ptr ca avem nevoie de ei..
      Cat am auzit de Prefect in ultimi 4 ani …nu am auzit de cand sunt eu satmarean…NUMAI LUCRURI BUNE..

      • Stefan Răspunde

        Ai dreptate Matache!!! Valorile trebuie ”distruse” si pastrat gunoaiele orasului ”

        • Maria Costea Răspunde

          Se distruge un om cu caracter, si ramane o Bufnita in picioare…imi este Sila de ROMANIA

  28. Constantin Tripon Răspunde

    Puteti scrie ce iti vrea si cat iti vrea va doare adevarul A FOST SINGURUL PREFECT CARE SI-A LUAT ATRIBUTIILE IN SERIOS!!!
    BRAVO CEL MAI BUN PREFECT AL ORASULUI SM!!!

  29. sorin Răspunde

    mancare pt papagali si potcani v-a dat dna ul dar nu e d zeu dna ul in romania si va iesi adevarul la iveala si se va vedea cine e cel corect si cine a facut abuzuri, pana atuni papagalilor mancati faramituri de jos muritori de foame, bine ca aveti bani de net si ca inca nu v a taiat ciolanis si iohannis salariile si pensiile sa nu mai aveti din ce trai leprelor dar urmeaza NU VI RUSINE IMPUTITI DE OAMENI DE 2 DOI LEI

  30. sorin Răspunde

    CEL MAI CEL V-A DAT CLASA LA TOTI LINGAI DE CURURI CE SUNTETI SI V-A DA CLASA SI DNA ULUI CA PREA E CONTRAFACUT TOTUL SI CAM PUTE ANCHETA ASTA A BRANZA MUCEGAITA

  31. GYURI Răspunde

    ionel ionelule curvarule nu mai bea betivule ordinar care esti ca numa prostii fara tine vorbesti!

  32. Florina Răspunde

    Sasule mai poti sa dormi noptile dupa cate ai facut , dupa ce esti plin ca stupu in kkt acum bagi si pe alti care si-au vazut acolo de treaba nu ca tn care te-ai plimbat prin partide numai sa poti ocupa functii sa iti umpli sacul, din fost sofer acum are el sofer…ce scoala ai tu mai???? eu cu 2facultati si lucrez pt 1000lei in timp ce tu si sotia ta va scaldati in bani…MAFIA SASU se plimba in libertate la cumparaturi prin oras si auchan ca cei mai cinstiti oameni.
    Sus e bunul Dumnezeu sa va de-a exact ce meritati si sa v-a loveasca cand va asteptati mai putin , acolo unde va doare mai tare mizerabililor!!!

  33. gig Răspunde

    cea mai de kakat fam din sm SASU CRISTIAN SI ANDA SRL

  34. erika Răspunde

    Sasu obsedatul sexual , va infunda si el puscaria ,jeg uman ce esti , BORITURA CU OCHELARI , la ITM nu-i institutie de matrimoniale , penalul dracului

  35. Cristian Răspunde

    Prea multe vorbe care nu merita pentru Dr Avram,nu cred ca se poate crede si spune asemenea lucruri despre El.
    Sa ne uitam la Govor,stie tot orasul cine a fost si cine este.
    Dar prefectul a FOST SI RAMANE UN OM CINSTIT,in fata tuturor.
    Domnul sa i dea putere pentru mizeria in care este purtat si PATAT numele.

    • Valerica Răspunde

      Ai dreptate,nu merita asa ceva PREFECTUL …RUSINE RUSINE….RUSINE RUSINE..
      A FOST SI RAMANE UN OM,NU O CARPA DE 2 BANI..
      Si Catalin Crisan artistul ,este suparat pe tine si i este scarba ca seamana cu tine..OM FARA CARACTER

  36. gig Răspunde

    CAND SASU SI ADINA FILIP CURVA SATMARULUI TRIMIT SUBORDONATII IN CONTROL SA VADA CE MAI PICA UN COMISION O BLALA O POSETA CEVA AIA CE ESTE NU S A N T A J CUMVA DAR DNA-UL SE OCUPA DE LUCRURI SLABE SI DE OAMENI CORECTI CARE RESPECTA LEGEA SI ISI FACE DATORIA PT TARA JUDET SI CETATENI!ALOOO DNA ORADEA AUZII SAU ESTI SURDO MUT

    • Serban Răspunde

      Pai acum o putut cotiza la randul lui ca sa scape cu basma curata bineamu hello despre ce vb ??? cum se poate ca functionar public sa detii atatea si sa nu tras la raspundere!!!unde e declaratia de Avere a dl Sasu??? Numai eu l-am vazut in vara cat de fatarnic era cu motoreta , Anda cu masina luxoasa, o casa!!! Despre ce vb… mita-camatarie!!! Ca din lucru curat clar nu ai cum…

  37. Sergiu Răspunde

    Nu inteleg de ce va mai agitati doar traim in Romania (Tara tuturor posibilitatilor) coruptii se plimba in libertate cu conturile pline , ocupa in continuare functiile inalte si oamenii cinstiti is acuzati…normal ca ii incurca planurile!!! Unde e acum DNA -ul??? La cei 800d mii de euro nu se fac ancheta? numai la prefect pt ca isi face munca!!!
    vai de noi in ce tara-lume traim!!!

  38. mili vanili Răspunde

    ma intreb , cum o lepra de om ca si SASU CRISTIAN CURVERIAN , o ajuns sa aiba atita credibilitate in fata DNA , POATE SA RASPUNDA CINEVA?

  39. Zoli Musta Răspunde

    Eu sustin UDMR in campania de alegerea unui primar…in schimb postul de Prefect e bine si este ales persoana potrivita.
    Un om corect si cinstit.

  40. Farcau Nicoleta Răspunde

    SASU este un om de nimic..iese prin evidenta cu fapte si vorbe urate..

  41. bisturiu Răspunde

    dupa ce am citit comentariile , acestui domn SASU ar trebui recomandat celebrul doctor CIOMU , si am rezolvat apucaturile lui de animal in calduri

  42. nicu Răspunde

    Il cheama Eugen si nu Eugeniu conform comunicatului DNA pe care il reproduceti.

  43. Mugurel Răspunde

    HABAR NU AVETI CUM IL CHEAMA PE PREFECTUL JUDETULUI DAR ACUM IESITI TOTI SI VA DATI CU PAREREA!!!
    INFORMEAZATE INTAI DE NUMELE CORECT!!!
    CA SA VEDETI CAT SUNTETI DE PENIBILI!!!

  44. GYURI Răspunde

    PENTRU TOTI ASA ZIS CONTESTATARI CITITI CE A SPUS VALER MARIAN PE COMISARUL.RO DE MAGNIFICUL PROCUROR CARE SE CREDEA SHERIFF,POATE CHIAR EL E CEL CORUPT DE SASU CU BANI SI PENTRU ASTA CALCA PESTE ORICE, HOTU STRIGA HOTU

  45. raul Răspunde

    fabrica dna la dosare ca sunt probe ca nu doar sa dea ei bine, ca ce rezultate au ei, ca sa iasa kovesi nu stiu ce omul vietii, dar la cate abuzuri fac nu i vede nimeni america cv?, se ocupa cu lucruri slabe dar marii corupti se plimba hai hui n-au ei treaba

  46. gina Răspunde

    TRASEISTUL NICOARA ROMEO
    Deputatul PP-DD Romeo Nicoara a parasit in februarie 2013 partidul lui Dan Diaconescu pentru PNL. El a migrat de la PNL, partid pe care l-a parasit dupa ce Crin Antonescu i-a dat sut din colegiul de Teleorman.
    Nicoara a fost ales deputat intr-un colegiu din Bucuresti – FERENTARI si a reusit sa intre in Camera Deputatilor prin REDISTRIBUIRE !.
    El nu a candidat niciodata la Satu Mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.