Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Prefectul Radu Bud se implică în rezolvarea problemelor vârstnicilor

SAMSUNG CSCPrefectul Radu Bud, subprefectul Altfatter Tamas, directorul de cancelarie, dr. Dan Zeicu, și alți reprezentanți ai Instituției Prefectului- județul Satu Mare au participat vineri, 26 februarie, de la ora 10,00 la şedinţa lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. După ce s-au făcut prezentările de rigoare, s-a trecut la prezentarea punctelor de pe ordinea de zi.

Astfel, în prima parte a şedinței s-a prezentat modul de rezolvare a problemelor ridicate la întâlnirea din luna ianuarie, reprezentantul Primăriei municipiului Satu Mare transmițând răspunsurile instituției, după care cei înscrişi la cuvânt au prezentat solicitările lor. Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Satu Mare, Lucian Marişca a vorbit despre necesitatea instalării unui obelisc în fața sediului CARP și amenajarea accesului persoanelor cu handicap în sediul CARP, respectiv despre solicitarea adresată Primăriei Satu Mare privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri pentru asociaţia pe care o reprezintă.

La rândul său, preşedintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice din Satu Mare, Mircea Marian a readus în discuţie probleme mai vechi, soluţionate parţial, cum ar fi acordarea de gratuități pentru toți pensionarii pe mijloacele de transport în comun în municipiul Satu Mare şi acordarea de facilități persoanelor vârstnice la accesul în ștrandurile din Satu Mare, în perspectiva apropierii sezonului cald.

La fiecare punct de pe ordinea de zi, prefectul Radu Bud a oferit un răspuns prin care le-a sugerat pensionarilor, în funcţie de solicitare, care ar fi soluţia de rezolvare a problemelor. Preşedintelui CARP Satu Mare, Lucian Marişca i s-a sugerat să ceară o întrevedere cu membrii Comisiei de Buget din cadrul Consiliului Local al municipiului Satu Mare, în cadrul căreia să motiveze solicitarea de scutire de la plata impozitului pe clădire.

Cu privire la solicitările președintelui Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice din Satu Mare, Mircea Marian, prefectul județului Satu Mare, Radu Bud s-a arătat deschis să medieze, în ședința din luna martie a anului curent, o discuție între membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice și reprezentantul societății care a concesionat ștrandul sătmărean, în vederea acordării de reduceri pentru accesul în zona de agrement, cel puțin în timpul săptămânii.

În încheierea ședinței, reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a arătat optimist în ceea ce privește colaborarea sa cu membrii acestei Comisii. “Vin cu plăcere, este o onoare să mă întâlnesc cu dumneavoastră. Vă asigur de toată deschiderea mea, de un sprijin  real în vedere rezolvării problemelor pe care le sesizați în cadrul acestor întâlniria declarat prefectul Radu Bud. 

Un comentariu

  1. Radu tati Răspunde

    Prefectul tehnocrat impreuna cu directorul gitan se implica in rezolvarea Incalzirii globale si mai nou pentru mutarea sediului din germania a firmei mercedes ! Felicitari pentru marea implicare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.