Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Razie de amploare la Satu Mare. Peste 120 de poliţişti au dat 500 de amenzi

politia rutieraÎn acest sfârşit de săptămână, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie  Judeţean Satu Mare au iniţiat şi desfăşurat acţiuni cu efective mărite în sistem integrat, în cadrul unui plan de acţiune derulat la nivel naţional.

Pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică și pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare a accidentelor rutiere, au fost desfăşurate activităţi suplimentare faţă de cele ale dispozitivelor curente din teren.

Astfel, peste 120 de poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi din cadrul Serviciului arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat 29 de acţiuni şi controale specifice muncii de poliţie, în colaborare cu efective ale celorlalte  structuri aparţinând Ministerului Afacerilor Interne.

În urma activităţilor desfăşurate au fost întocmite 9 dosare penale şi au fost aplicate 518 sancţiuni contravenţionale, 407 dintre acestea conducătorilor auto care au încălcat prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar celelalte pentru nerespectarea normelor privind  ordinea şi liniştea publică şi desfăşurarea activităţilor comerciale.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 47.505 lei.

De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării sau pentru continuarea cercetărilor bunuri în valoare de aproximativ  3.500 lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii rutieri au reţinut 11 permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare.

Exemple:

           În data de 26.02.2016, în timp ce încerca să iasă cu autoutilitară marca Citroen, de pe un podeț pe DN 1C, în orașul Livada, la km 197+100m, N. Alexandru de 41 ani a pierdut controlul volanului, intrând cu autovehiculul în șanțul situat pe partea dreaptă a direcției de mers.

          Sosiți la fața locului, polițiștii din cadrul Poliției orașului Livada l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul alcooltest, care a indicat o îmbibație alcoolică de 0,80 mg./l alcool pur în aerul expirat.

          Cel în cauză a fost condus la Spitalul Județean Satu Mare în vederea recoltării de probe biologice. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare l-au identificat în data de 26.02.2016 în jurul orelor 22.00, pe T. Ioan de 43 ani, în timp ce conducea pe DJ 195, în localitatea Potău, un autoturism marca Volkswagen, având aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare false și fără a poseda permis de conducere.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și fără a poseda permis de conducere.

În data de 26.02.2016, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Satu Mare, l-au identificat pe L. Radu de 51 ani, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen, pe str. Careiului din municipiul Satu Mare, având o îmbibație alcoolică de 0,87 mg./l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În data de 27.02.2016, în jurul orelor 18.25, polițiștii din cadrul Poliției orașului Tășnad l-au identificat pe T. Cristian de 24 ani, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen, pe str. Santăului din orașul Tășnad, având o  îmbibație alcoolică de 0,67 mg./l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Negrești Oaș l-au identificat în data de 27.02.2016 în jurul orelor 20.25, pe V. Ioan în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen pe str. Principală din localitatea Coca, județul Satu Mare, având o  îmbibație alcoolică de 0,90 mg./l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la Spitalul orașului Negrești Oaș, în vederea recoltării de probe biologice. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 Sursa: Poliţia Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.