Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Exercițiu de salvare din lac înghețat

actiune salvare inec (4)În baza planului de relaţii internaţionale, activităţi bilaterale, precum şi a programului de implementare a proiectului transfrontalier „START – Strenghtening cross border and inter-sectorial operability”,  în luna februarie, în Ungaria, urma să se desfăşoare un exerciţiu având ca temă Intervenţia comună a echipelor româno-ungare în acţiuni de salvare a persoanelor din lacuri îngheţate.

Avându-se în vedere încălzirea bruscă a vremii, leader-ul proiectului, în colaborare cu partenerii din Ungaria, a propus schimbarea locaţiei, respectiv lacul Bodi din judeţul Maramureş.

La această activitate, desfăşurată în data de 26 februarie,au participat :

  • un ofiţer şi opt subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare;
  • un ofiţer şi trei subofiţeri din cadrul Direcţiei de Catastrofe Szabolcs – Szatmar – Bereg;
  • Echipe de la Crucea Roşie din Ungaria;
  • Echipe de salvare din cadrul Asociaţiei de Salvări Speciale „MULTISALVA” –Leader de proiect;
  • Echipe de salvare de la Asociaţia „SONAR” din Ungaria.

Exerciţiul a fost condus de către ofiţerul desemnat din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare – Lt.col. Constantin Ganea.

Scenariul exerciţiului a presupus salvarea a trei victime care, în urma spargerii gheţii, au căzut în apă.

La sosirea echipelor de salvare, doar două victime se aflau în poziţie de imersie, acestea ţinându-se de gheaţa din jurul lor, iar cea de-a treia era scufundată.

De urgenţă, au fost constituite două echipe mixte româno-maghiare (cu câte doi salvatori din partea română şi un salvator din partea maghiară), care au acţionat cu o barcă gonflabilă şi o targă plutitoare.

Pentru acţiunile de căutare a celei de-a treia victime, s-a constituit o echipă de scafandri din cadrul Asociaţiei de Salvări Speciale „MULTISALVA”, care au recuperat corpul acesteia.

Activitatea a avut un pronunţat caracter practic-aplicativ, prin care s-au urmărit, dobândirea cunoştinţelor referitoare la acţiunile de căutare – salvare din medii ostile; exersarea şi dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor pentru intervenţie, în circumstanţe reale; sporirea şi dezvoltarea capabilităţilor de cooperare şi relaţionare dintre participanţi – interoperabilitatea structurilor, cât şi aplicarea la scară extinsă a lecţiilor învăţate.

Sursa: ISU Someș Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.