Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Grădinița Guliver vestește primăvara. S-au prins în horă și au împărțit mărțișoare

gradinita Guliver, 1 Martie (18)Preșcolarii din toate grupele de la Grădinița Guliver au participat azi la acțiune intitulată ”Când primăvarea sosește, Guliver o vestește”. Evenimentul a avut loc pe platoul din fața Muzeului Județean, iar copii s-au prins într-o horă prin care era chemată primăvara, după care au împărțit mărțișoare atât mămicilor cât și altor doamne și domnișoare aflate în trecere.

”Acțiunea de azi face parte din programul nostru Eco Școala, pe care-l derulăm din 2016. Se intitulează ”Când primăvarea sosește, Guliver o vestește”. Înainte de toate, copiii au pregătit mățișoare pentru mămici, dar nu numai, iar această horă pe care am întins-o azi se vrea o horă prin care copilașii de la Grădinița Guliver cheamă primăvara. Știm că vin Zilele Babelor, dar sperăm din suflet ca ele să treacă repede, astfel ca primăvara să se instaleze cât de curând”, a declarat directorul Grădiniței Guliver, Daniela Golban.

Alături de mărțișoarele pe care le-au împărțit, copii au dăruit, din prea plinul sufletelor lor, un gând curat, un gând frumos, acum, la început de primăvară. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.