Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Legea antifumat: localurile se conformează. Ce spun patronii

antifumatLegea antifumat, care va intra în vigoare din 16 martie, nu-i sperie foarte tare pe patronii de localuri sătmărene. Însă mulți dintre ei spun că legea nu este completă și că ar mai trebui aduse unele îmbunătățiri.

Situația este puțin mai delicată pentru localurile care nu dispun de terase și nici nu au posibilitatea să-și facă vreuna, cum este cazul Restaurantului Central, de exemplu. Ospătarul de aici ne-a declarat că, începând din data de 16 martie, vor fi luate toate scrumierele de pe mese, două dintre acestea vor fi puse la intrarea în local, iar clienții care vor dori să fumeze vor fi nevoiți să iasă afară. Nu a știut, însă, să precizeze ce se poate întâmpla în cazul unei petreceri private și dacă legea se aplică sau nu și în acest caz.

antifumat1

Patronul localului Sancho din zona Centrului Nou al municipiului Satu Mare, consideră că legea antifumat este cât se poate de benefică, cu toate că recunoaște că și el este fumător.

”Mi se pare cât se poate de normal ca angajatele noastre să lucreze într-o atmosferă curată, nu într-una nocivă, plină de fum de țigară. Din 16 martie o să iau toate scrumierele de pe masă, am să pun la intrare un afiș că aici nu se fumează, iar pe terasă am să amenajez câteva mese pentru fumători”, a spus patronul.

antifumat2

Acesta este de părere că este foarte bine că Legea antifumat intră în vigoare la începutul primăverii, urmează sezonul cald când se poate sta la terase, unde fumatul este permis.

Până la iarnă, clienții vor avea timp să se obșinuiască cu această lege care, din punctul meu de vedere, trebuie respectată. Doar că, după părerea mea, legea este incompletă și ar trebui să fie aduse anumite îmbunătățiri. Să știm de exemplu ce se întâmplă în cazul petrecerilor private dar și alte chestiuni care, din punctul meu de vedere, au fost scăpate din atenția celor care au emis această lege”, a mai spus patronul localului.

antifumat3

Patronul restaurantului Veneția, Vasile Lup, a fost cât se poate de tranșant. El spune că din 16 martie în acest local nu se va mai fuma, indiferent dacă vorbim de petreceri sau nunți. ”Legea nu este doar la Satu Mare, ci în toată țara. O lege asemănătoare există în mai multe țări europene, iar oamenii de acolo o respectă. Și noi trebuie să facem acest lucru. Cei care vor dori să fumeze vor trebui să iasă afară. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Sunt alături de fumători, nu am nimic cu ei, însă legea trebuie respectată”, a spus Lup.

antifumat4

În Satu Mare sunt mai multe localuri unde nu se fumează, printre care și o mare sală de nunți, unde oamenii respectă decizia conducerii acelor localuri și fumează afară. Din 16 martie, toți dependenții de nicotină vor fi obligați de lege să nu fumeze în spațiile publice altfel riscă o amendă de peste 5.000 de lei. 

3 comentarii

  1. Cristian Răspunde

    Putina reclama nu strica… Nu mai aveti idei pentru articole? Ce ar fi sa megeti incognito incepand cu 16 martie si sa scrieti despre localurile care nu respecta legile? Ar fi mai interesant pentru noi citittorii. Antireclama e tot reclama. 😛

  2. cetatean Răspunde

    Dacă Primăria va da avize de funcționare pentru terasele de lângă blocuri sau case, va fi dată în judecată !!!!!!!!!!!!!Dacă fumătorii au dreptul să fumeze în casele lor și ceilalți oameni au tot dreptul să trăiască în LINIȘTE în casele lor, nu cu terasele sub geamuri !!!

  3. Unu' Răspunde

    Pai petrecerile private unde au loc?
    Este vorba DESPRE LOCAL nu despre tipul activitatii desfasurate! Si la petrecerile private participa si nefumatorii!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.