Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Magyar Lorand cere demiterea lui Băbuț. Ce spune președintele Olimpiei

magyar si babutLa finalul ședinței de azi a Consiliului Local Satu Mare, consilierul UDMR Magyar Lorand a solicitat întocmirea unui proiect de hotărâre prin care actualul președinte al FC Olimpia Satu Mare, Dan Băbuț, să fie demis. Magyar a invocat rezultatele slabe ale echipei și a precizat că se aștepta ca Dan Băbuț să-și dea demisia de onoare.

”Eu personal, și cred că toți consilierii, așteptam, după rezultatele din ultima perioadă, demisia domnului Băbuț din funcția de președinte al clubului. Ceva modificări am înțeles că s-au făcut la nivelul Comitetului Director, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de astăzi. A fost schimbat antrenorul, președintele Comitetului Director, dar încă președintele Băbuț este în funcție. Cred că, noi, consilierii, cu toții, care l-am numit pe domnul Băbuț, printr-o hotărâre de Consiliul Local, ca și reprezentant al municipiului Satu Mare în AGA, cred că ar trebuie să luăm noi măsuri în această privință și să decidem în ce direcție să mergem. Actuala conducere AGA a avut ca target să ne calificăm în primele șase locuri, dar acest target nu-l mai putem îndeplini, astfel că ar trebui să luăm măsuri și să găsim o nouă soluție pentru acest club. Deciziile care s-au luat în iarna acestui an nu au fost cele mai inspirate, au fost aduși jucători pe salarii foarte mari. Acum cred că toți cei 23 de consilieri să luăm o decizie și să inițiem un proiect de hotărâre pentru demiterea domnului Băbuț”, a afirmat consilierul local UDMR.

După terminarea ședinței, președintele Olimpiei, Dan Băbuț, a afirmat că nu are de ce să-și dea demisia și că se consideră un manager de club foarte bun.  Acesta a precizat că AGA nu avea ca obiectiv clasarea pe locurile 1-6, ci de a promova echipa și a o menține în Liga a II-a, lucru care s-a și întâmplat de trei ani de zile. El spune că Comitetul Director a stabilit obiectivul locurile 1-6 pentru jucători și antrenori pentru că nu se putea cere non-performanță la echipă.

Jucătorii care au fost aduși la această echipă au fost ceruți de antrenori, și aduși și votați, cu tot cu salarii, de către Consiliul Director.

”Eu sunt președinte executiv și am dat dreptul de a semna acte și contracte în acest club. Comitetul Director și președintele acestuia coordonează activitatea acestui club. Deocamdată mi-am îndeplinit toate obiectivele, am redus datoriile clubului cu peste 60%, ajungând la 385.000 de lei, clubul nu are nicio datorie la stat, toate salariile jucătorilor sunt la zi și suntem echipa cea mai echilibrată financiar din Liga a II-a. În contul clubului mai sunt disponibili 1,2 milioane de lei din bugetul pe anul în curs, plus cei 300.000 de lei asumați din venituri proprii. Deci mai avem disponibil 1,5 milioane de lei. Eu mi-am făcut treaba, am făcut buget la echipă. Cred că managementul la acest club și-a făcut datoria. Nu am spus niciodată că sunt un antrenor bun, un jucător bun, am zis că sunt un manager bun și o susțin”, a precizat Băbuț.

Președintele Olimpiei a mai susținut că echipa are șanse să se mențină în Liga a II-a.

”Încă mai avem șanse să ne menținem în Liga a II-a. Ne-am făcut calculele în săptămâna aceasta, vom termina la patru puncte de locul 8 care este loc neretrogradabil. Patru puncte din 30 se pot recupera”, a mai spus acesta.

 Dan Băbuț a mai adăugat că, oricum, la sfârșitul acestui sezon va renunța la funcția de președinte executiv al Olimpiei, dar nu înainte de a lăsa echipa acolo unde-i este locul, în Liga a II-a. 

9 comentarii

  1. Olimpiu Răspunde

    Daca vorbea altcineva mai ziceam dar Maghiari asta a fost membru in conducere si a plecat fara nici o motivatie, numai asa sa nu cumva sa mearga treaba… Ce a facut el pentru Olimpia cat a fost in conducere? Nimic. Acum cauta sa mai faca niste voturi

    • Ultras Răspunde

      atunci sa-l ascultam pe labus care minte cum respira. Ce calcule poate face un oligofren ca el? Ca o sa aranjeze szilagyi arbitrii pentru el? Sa ne arate oiar o tara intreaga cu degetul? Sau va tine pumnii sa se desfiinteze U Cluj sau Brasov. Mars labus la gara…

  2. iry Răspunde

    Dece nu -l puneți pe acest josnic personaj dirijat de Coica sa scrie va cruciați este semianalfabet.

  3. iry Răspunde

    Este una chel care dirijează tot în oraș la pușcărie cu hoții.

  4. ion Răspunde

    Un prost este acest chel oltean care distrus orașul complet kaput.

  5. Caioc Lerod Răspunde

    Babut, ….?

  6. George Răspunde

    Babut a luat echipa din liga 5 si a dus-o in B. Ca city manager a schimbat fata orasului. Carcotasii vorbesc doar din invidie. Si ce daca si-a cumparat un ceas de 14.000 de euro ? Din banii lui l-a luat! Rezista Dane!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.