Ultima actualizare: azi, 00:00
DRM
Locale

Peste 30 de sătmăreni, sub supraveghere judiciară. Polițiștii îi verifică

politie control judiciarPoliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

 La nivelul I.P.J. Satu Mare – Serviciul de Investigații Criminale, în perioada 1 ianuarie – 7 martie a.c., au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 34 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară, presupun obligaţii în sarcina persoanelor (inculpaților) faţă de care au fost dispuse în concordonață cu natura faptei comise,  pericolul social concret și cu comportamentul suspectului in timpul cercetarii penale.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 15 persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 18 persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar şi faţă de o persoană pe numele căreia a fost dispus controlul judiciar pe cauţiune.

În această perioadă, la nivel județean, au fost înregistrate 3 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu arestarea preventivă (într-un singur caz) si cu executarea pedepsei închisorii (în 2 cazuri).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Șofer bine băut, surprins la volan

Un bărbat de 30 de ani a fost depistat în trafic de poliţişti în timp ce conducea un autovehicul deşi...

Închide