Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Profesorul Mihail Fodor a trecut în neființă

Mihail Fodor 3Azi a trecut la cele veșnice cunoscutul și respectatul profesor de limba și literatura română Mihail Fodor. Toți cei care l-au cunoscut știu, însă, foarte bine că el nu a fost doar un profesor dedicat, ci și un bun sfătuitor, un om al cărui cult pentru moralitate – atât în viața personală,  cât și în cea socială și politică – a fost depășit doar de înțelegerea și bunătatea pe care le-o arăta oamenilor.

A fost cadru didactic, inspector școlar general și, ani la rând, inspector școlar general adjunct, încercând mereu, cu lăudabilă obstinație, să facă tot ce putea pentru ca învățământul sătmărean să evolueze. Mulți elevi îi datorează participarea la olimpiadele școlare naționale.

Pe lângă toate acestea, Mihail Fodor s-a implicat foarte activ în politică, la început în cadrul Partidului Alianței Civice, apoi în cadrul PNL. În 1992 a candidat la Primăria Satu Mare și în perioada 1993-1996 a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. Opiniile sale politice, lucid argumentate și impregnate de un umanism propriu erau cunoscute de sătmăreni datorită sutelor de articole publicate în presa locală și națională. “E o enormă satisfacție să te poți adresa unor sute sau mii de oameni care te ascultă nesiliți de nimeni și de nimic”, spunea cândva Mihail Fodor.

Funerariile vor avea loc vineri, 18 martie, de la ora 14:00, la cimitirul de la gară. Priveghiul se va desfășura joi, 17 martie, ora 18:00.

Sincere condoleanțe!

12 comentarii

  1. Fekete Ratiu Raluca Răspunde

    Dumnezeu sa-l odihneasca! 🙁

  2. Fekete Ratiu Raluca Răspunde

    Dumnezeu sa-l odihneasca! 🙁

  3. Fekete Ratiu Raluca Răspunde

    Dumnezeu sa-l odihneasca! 🙁

  4. Fekete Ratiu Raluca Răspunde

    Dumnezeu sa-l odihneasca! 🙁

  5. Rusu Grigore Răspunde

    Un OM extraordinar,mereu un privilegiu sa stai de vorba cu el. Dumnezeu sa-l odihneasca!

  6. Cainele Răspunde

    Dumnezeu sa-l odihneasca!

    Recent m-am intalnit cu dansul si mi-a zis o vorba buna…

  7. Oana Răspunde

    Dumnezeu sa-l odihneasca!pe d-nul diriginte

  8. carmen Răspunde

    Ar mai fi putut rămâne pe acest pământ, mai avea multe cuvinte de spus, multe sfaturi de dat. Fie-i țărâna ușoară!

  9. Ferencz Toth Răspunde

    Pacat de el – a fost un profesor intr-adevar bun. Si mie mi-a predat timp de 4 ani cat am fost elev al colegiului Eminescu – Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  10. Elisabeta Remetey Răspunde

    Dumnezeu să-l odihnească !

  11. Alexandru-Ioan Farkas Răspunde

    Nu te vom uita niciodata dragul nostru coleg de promotie 1965 al L.M.E. O sa-ti simtim lipsa in organizarea evenimentelor urmatoare si nu vom uita niciodata aportul tau remarcabil in reusita intalnire aniversara de 50 de ani, care s-a desfasurat exact cu 6 luni in urma. Cred ca nu voi primi reprosuri de la fostii nostri colegi, pentru ca-mi permit sa-ti multumesc pentru ultima data, in numele tuturor participantilor la cea mai de anvergura intalnire (de dupa razboi), pentru sufletul tau nobil si deplina ta implicare, care a asigurat succesul remarcabil al revederii noastre. Sa ai un somn linistit ! Dumnezeu sa te odihneasca ! Sa ne veghezi si pe mai departe, de acolo… din departare ! Adio scumpul meu prieten ! Condoleanta familiei indurerate ! Da, pierderea este imensa nu numai pentru voi, ci si pentru noi, cei care l-am cunoscut si apreciat pentru valorile sale umane remarcabile !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.