Ultima actualizare: azi, 23:06
DRM
Locale

„Rally Sprint” 2016, prima etapă la Satu Mare (FOTO)

raliu satu mare4La prima competiție sportivă automobilistică organizată în acest an la Satu Mare, Campionatului Regional ACR „Rally Sprint” 2016, care se desfășoară azi la pista ACR, s-au înscris zeci de piloți de raliu din Satu Mare dar și din alte județe ale țării.

Competiția este deschisă pentru orice tip de autoturism și se pot înscrie atât piloții avansați, cât și cei debutanți. Astfel, pe lângă adulți, în competiție s-au înscris și câțiva piloți cu vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani. Spre exemplu, una dintre concurentele care a făcut senzație pe pista ACR este și Natalia Iocsak din Livada, o tânără de doar 12 ani, campioană națională în 2014 și 2015.

„Prima dată a început fratele meu, iar apoi și mie mi-a plăcut sportul ăsta și am început să-l practic. Mă simt foarte bine”, spune Natalia. Întrebată ce îi place cel mai mult la acest sport, răspunsul tinerei este unul simplu de tot: „Adrenalina”.

Competiția se desfășoară pe durata întregii zile, urmând ca după derularea tuturor probelor, în jurul orei 16.00, să fie organizată și festivitatea de premiere. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Doi sătmăreni revoluționează modul de a munci de acasă. Work in Cluj: un nou concept dedicat freelancer-ilor

Doi sătmăreni au lansat recent, la Cluj, un nou concept dedicat celor care lucrează de acasă. Este vorba despre Work...

Închide