Ultima actualizare: azi, 08:47

Locale

Accidente pe bandă rulantă în județ. Toate s-au soldat cu răniți

accident mortal Decebal (7)Nu mai puțin de patru accidente de circulație, o parte dintre ele soldate cu răniți grav, s-au produs în cursul acestei săptămâni pe raza județului Satu Mare.

Astfel, vineri după-amiază, în jurul orei 14.20, în timp ce conducea un motociclu marca Linhai, pe str. Dâmbeni din comuna Turț, fără a poseda permis de nici o categorie, pe fondul unei depășiri neregulamentare, G. Grigore, de 26 ani, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen, condus regulamentar de către F. Viorica, de 37 ani. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului motociclului. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru F. Viorica, în timp ce, în cazul lui G. Grigore, acesta a indicat o îmbibație alcoolică de 0,88 mg./l alcool pur în aerul expirat. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și fără a poseda permis de conducere.

Vineri seara, în jurul orei 20.00, în timp ce conducea un autoturism marca Ford, pe DN 19A, pe raza localității Supuru de Jos, P. Stelian, de 62 ani, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers față de autovehiculul din fața sa, a încercat să evite impactul cu acesta și, pătrunzând pe sensul opus al direcției de mers, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Suzuki, care se afla parcat regulamentar în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto P. Stelian. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Trei ore mai târziu, în timp ce conducea un autoturism marca Mercedes pe DN 19, în dreptul km. 92+136 m, între localitățile Carei și Petrești, P. Romulus, de 42 ani, l-a accidentat pe D. Vasile de 48 ani, care circula în aceeași direcție de mers, cu o bicicletă neechipată corespunzător. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a lui D. Vasile, care a fost transportat la Spitalul municipal Carei, unde i-a fost stabilit diagnosticul de „plagă deschisă gamba stângă și traumatism cranian”. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sâmbătă seara, în jurul orelor 20.40, la intersecția străzii Principale cu strada Ulicioara din localitatea Medieșu Aurit, C. Raluca, de 22 ani, aflată la volanul unui autoturism marca Volkswagen Polo, circulând pe sensul opus al direcției de mers, l-a accidentat pe minorul M.G. de 16 ani, care circula regulamentar pe bicicletă. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată conducătoarei auto i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.