Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Benone Sinulescu, cap de afiș la Festivalul Vinului. Cine mai concertează sâmbătă la Satu Mare

benone sinulescuArtiști de renume precum Benone Sinulescu, trupa Haiducii, dar și artiști loclai precum Petrică Mureșan, Ansamblul ”Cununița” sau Taraful ”Ceatăra” din Carei vor concerta sâmbătă după-amiază la Satu Mare în cadrul celei de a patra ediții a Festivalului Vinului Sătmărean.

Similar anilor precedenți, pe platoul din P-ța 25 Octombrie, membrii Asociației viniviticultorilor din podgoriile tradiționale sătmărene, întru-un cadru specific, își vor oferi spre degustare pubicului interesat cele mai savuroase vinuri din producție proprie.

Evenimentul va găzdui și decernarea premiilor pentru cele mai bune vinuri care au concurat la cea de-a XIII-a ediție a Concursului județean de vinuri nobile din județul Satu Mare desfășurat în perioada 11-15 aprilie 2016.

Atmosfera va fi întreținută de un program artistic popular oferit de interpreți cunoscuți la nivel județean și național.

Primii care vor urca pe scenă, de la ora 16.00, vor fi membrii Ansamblului ”Cununița”, după care va urma Fesivitatea de decernare a premiilor. Între orele  18:00 – 19:00 va susține un recital Taraful ”Ceatăra” din Carei şi Ansamblurile minorităţilor germane şi maghiare. De la ora 19.00, timp de 45 de minute, cunoscutul interpret sătmărean Petrică Mureșan îi va înveseli pe sătmăreni cu cântecele sale.

De la ora 19.45, pe scenă va urca Trupa Haiducii, seara urmând a fi încheiată de recitalul dat de Benone Sinulescu, care va concerta de la ora 20.30. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.