Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

George Vulturescu s-a pensionat. Prefectul l-a premiat

SAMSUNG CSCCu ocazia ieșirii sale la pensie, prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud i-a înmânat astăzi o diplomă de excelenţă fostului director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Satu Mare, George Pop Silaghi alias George Vulturescu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a mulţumit acestuia pentru întreaga sa activitate, dar mai ales pentru moştenirea culturală pe care o lasă sătmărenilor. La rândul său, Vulturescu i-a oferit prefectului cel mai recent volum al său, “Cartea de la Satu Mare”.

Prin diploma emisă de către Ministerul Culturii şi semnată de ministrul Vlad Alexandrescu se mulţumeşte lui George Vulturescu pentru activitatea depusă în slujba culturii române, pentru dăruirea şi întreaga carieră profesională şi editorială, pentru promovarea valorilor culturale şi literare sătmărene, în context naţional şi european. Având în vedere că începând cu data de 18 martie 2016 George Vulturescu s-a pensionat, această diplomă reprezintă şi o recunoaştere a activităţii de 20 de ani depuse în fruntea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Satu Mare.

Evenimentul s-a desfăşurat în cabinetul prefectului judeţului Satu Mare, în acest cadru fiind prezenţi toţi angajaţii Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Satu Mare. 

6 comentarii

  1. ionica soferul Răspunde

    si cu ionica ce se intimpla acuma? cui mai curata el scamele invizibile? si cu cur mai linge?

  2. olee Răspunde

    IN SFIRSIT

  3. Stan Răspunde

    abia acum? ca eu credeam ca e la pensie de vreo zece ani, cel putin…

  4. corina Răspunde

    Aoleo, intra-n faliment barurile din centru

  5. REAL-CINIC Răspunde

    Cica homosexualul ala slinos de FELICIAN POP vrea sa-i ia locul dinozaurului Vulturescu… Vai si-amar de ce a mai ramas din cultura satmareana !

  6. mama Răspunde

    real-cinic să ințeleg că l-ai sedus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.