Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Înșelăciune cu apeluri clandestine. Atenție la ce apeluri răspundeți

tepe telefon mobilÎn ultima perioadă, rețele de socializare au fost inundate cu atenționări cu privire la o nouă modalitate de a înșela oamenii pe telefonul mobil.

Rețeta este cât se poate de simplă. Posesorul unui abonament, indiferent de rețea, primește un apel de la un număr de telefon cu preficul de țară +33, adică preficul Franței. Apelul este foarte scurt, uneori nici nu poate fi remarcat, dar rămâne în lista de apeluri pierdute.

Dacă posesorul abonamentului sună înapoi pe același număr, face o mare greșeală. În momentul în care a fost efectuat apelaul, acesta nu mai poate fi oprit decât dacă este scoasă bateria din telefon. În acest fel, țeparul își încarcă cartela sa de telefon cât timp îi permite apelantul.

În cursul a doar două zile, în acest week-end, mai mulți sătmăreani au primit astfel de apeluri.

”Am primit duminică după-amiază un apel scurt de la numărul de telefon +33632430774. Am rude în Franța, dar toate numerele de telefon ale acestora îmi sunt înregistrate pe telefon. Mai mult decât atât, ele nu mă apelează ci mă sună. Norocul meu este că am citit pe Facebook despre această nouă modalitate de țepuire că altfel poate aș fi picat și eu în plasa țeparilor”, ne spune sătmăreanul, care dorește să-i avertizeze și pe alții despre posibila înșelătorie.

Dacă totuși ați apelat un astfel de număr de telefon și nu reușiți să opriți apelul, în cel mai scurt timp scoateți bateria și lăsați telefonul așa cel puțin 5 minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.