Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Liceul German va avea noi săli de clasă. Ruina din curtea liceului, reabilitată integral (FOTO)

liceul german satu mareClădirea aflată într-un stadiu foarte avansat de degradare din curtea Liceului German ”Johann Ettinger” va fi reabilitată integral, astfel că, din 2017, liceul va beneficia de încă 15 noi săli de clasă dotate cu tot ceea ce este necesar. Primarul Dorel Coica a predat astăzi amplasamentul constructorului, urmând ca lucrările să fie finalizate în doi ani.

Directorul Liceului German, Maria Reisz, s-a arătat încântată că în acest an încep lucrările de reabilitare a corpului C al liceului.

”Acest corp va fi destinat învățământului primar din școala noastră. Suntem extrem de fericiți că, după foarte mulți ani, această ruină din curtea liceului nostru se va transforma într-o clădire unde copiii vor avea posibilitatea să învețe în condiții normale, sperăm noi, din septembrie 2017”, a spus directorul liceului.

Primarul Dorel Coica a declarat că, în 2009, fosta conducerii ale Primăriei Satu Mare și-a dorit să facă din această clădire un bloc pentru nefamiliști sau un bloc ANL, dar el personal, fiind membru în comisia de urbanism, s-a împotrivit.

”Într-un cămin de nefamiliști pot locui și oameni foarte serioși, dar și anumite categorii care nu știu dacă ar fi fost bine veniți în curtea acestui liceu. Eu am fost cel care m-am opus, și am declanșat un scandal în acel timp, s-a renunțat la acest proiect, și mă bucur că s-a întâmplat acest lucru. Au venit anii următori, când am ajuns primar am avut dese discuții cu doamna director cu privire la utilitatea acestei clădiri și am reușit. Momentan avem un proiect privind reabilitarea totală a acestei clădiri. Valoarea proiectului este de peste 2,6 milioane de lei. În urma reabilitării acestei clădiri vor rezulta 15 săli de clasă care vor fi dotate după ultimul strigăt în ceea ce privește educația: parte de informatică, tablă interactivă, tot ce este necesar. Mă bucur că astăzi reușim să predăm amplasamentul. Este un lucru bun, face parte din proiectul meu de susținere a învățământului, lucru pe care-l voi face și în continuare”, a spus primarul Dorel Coica.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, iar primarul a spus că-și dorește ca și constructorul să lucreze foarte repede pentru preluarea în termen cât mai scurt a acestei clădiri.

În momentul de față, clădirea respectivă este o adevărată ruină, fără geamuri și uși, și poate reprezenta un real pericol pentru copiii care învață în acest liceu. 

14 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Felicitări primarului Coica pentru investițiile care le a făcut Primăria pentru învățământul satmarean.

  2. satmarean timpit Răspunde

    CE dracu de investitii o facut in sistem , tu esti un bolovan cum sa zici asa ceva ?, cladirea aia i acolo de pe vremea lui ILYES si primaru acumma s-o trezit sa faca campanie ,rusine oltene rusine oltene de 3 ori rusine oltene

    • Daniel Răspunde

      cladirea aia era demult pe lista de reabilitare dar ca de obicei s au impotrivit altii,asa cum nu au fost de acord sa cedeze spatiu si pentru alt liceu din oras care are nevoie.Felicitari ,domnule primar !

    • Vasile Răspunde

      Bine,Coica! Foarte bine ce faci! Continua si te voi vota!

  3. RODICA POP DIN 17 Răspunde

    eu nu te mai votez COICA ai mintit prea mult , m-am saturat si eu si familia mea de tine , sa vina alt primar

  4. Ema Răspunde

    Ma bucur tare mult ca cineva s a gandit si la cladirea aceea si implicit la binele copiilor nostri.Multumim,domnule primar !

    • Delia Răspunde

      Acu 4 ani in campanie a spus la fel ! Ati uitat ??! De ce nu e gata ? Aaa da…nu era canpanie .. Acum e !

  5. Viruta Răspunde

    Daca peste doi ani se finalizeaza lucrarea atunci imi doresc ca tot Coica sa fie cel care va taia panglica.E usor ca altii sa se bucure si sa se laude cu munca altora.Votez Coica!

  6. barcagiu Răspunde

    Coica numai gainarii , despre pod poti sa ne spui ceva? da despre zona metropolitata ? Risule

  7. adrian Răspunde

    Sper să rezolvi și crâsma lui Molnar din capătul clădirii. Sau rămâne acolo la 2 metri de la intrarea în liceu. Poate o să aibă elevii intrare dierct în crâsmă direct din clădire!

  8. mirela Răspunde

    Felicitari Coica! Chiar s-a investit in gradinite si scoli!Copiii sunt viitorul!

  9. zenobiu Răspunde

    Apoi cu mincinos deaiesta nu mai votam aia e sigur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.