Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

S-a dat startul la distracție pe toboganele de la aquapark. De 1 Mai va fi deschis oficial sezonul estival

topogane aquapark satu mareGrăbind parcă sezonul estival, conducerea Aquastar Satu Mare a decis ca începând de astăzi să dea drumul la distracție pe tobogane. Mult așteptatul sezon cald își face încet-încet apariția iar aquapark-ul Aquastar Satu Mare dă startul la distracția pe tobogane, într-un bazin cu apă încălzită (28-29 °C)”, anunță conducerea aquapark-ului.

Conform celor declarate de reprezentantul complexului, Brancsik Zsolt, ideea de a deschide toboganele a venit de la niște turiști din Danemarca, care au cerut acest lucru, chiar dacă timpul de afară este, încă, destul de răcoros.

Pentru sezonul estival, care va fi deschis pe 1 Mai, conducerea aquapark-ului sătmărean le pregătește sătmărenilor mai multe facilități, astfel că, în afară de tobogane și bazinul semiolimpic de înot, cei care vor veni aici se vor putea răcori la terasă și se vor putea delecta la terenurile de fotbal și beach-volley.

Pentru sezonul estival, sunt prevăzute și diferite planuri tarifare. Biletul de intrate pe toată ziua va fi de 30 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru elevi, studenți și pensionari, 15 lei pentru copii între 4 și 14 ani. Pentru cei între 0 și 4 ani intrarea este gratuite.

De asemenea, vor mai fi și unele promoții. Astfel, în luna mai, biletul matinal, între orele 10 .00 și 14.00, cu acces nelimitat la piscine, care va costa 15 lei. Totodată, pe întreg sezonul estival, între orele 18.00 și 21.00, biletul de intrare va fi de 20 de lei pentru adulți și 15 lei pentru celelalte categorii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.