Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

STS, pregătit să monitorizeze informatic secţiile de votare din judeţ

ATOP (11)Subprefectul Altfatter Tamas a declarat astăzi, în şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) este pregătit să monitorizeze informatic secţiile de votare din judeţ, în sensul că toţi cei care vor dori să-şi exprime votul vor fi verificaţi online dacă şi-au mai exercitat acest drept.

Subprefectul a explicat că toate secţiile de votare au fost dotate cu aparatură de specialitate, a avut loc deja o primă testare, toate tabletele au semnal GPS şi funcţionează bine. El a precizat că vor mai fi trei testări până la alegeri şi speră că nu vor fi probleme la alegeri.

Potrivit subprefectului, întregul proces de verificare a alegătorilor durează doar 10 secunde, iar acolo unde secţiile de votare au mai mult de 1500 de alegători pe liste s-a luat decizia suplimentării personalului.

Paza secţiilor de votare va fi asigurată de angajaţi ai Ministerului de Interne, în judeţ urmând să fie pregătite şi echipe speciale de intervenţii în caz de nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.