Patru percheziții au fost puse în executare joi, 1 octombrie, în Satu Mare, una dintre ele la sediul Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu”, într-un dosar penal privind fonduri obținute ilegal, evaziune fiscală și abuz în serviciu.
Ce spune Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare:
La data de 1 octombrie 2026, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, unul dintre acestea fiind la sediul Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu”.
Perchezițiile au fost solicitate și încuviințate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la infracțiunile de obținere ilegală de fonduri, evaziune fiscală, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane și abuz în serviciu.
Cercetările sunt în desfășurare, iar administrarea probelor va contribui la clarificarea situației de fapt și a contribuției fiecărei persoane implicate, urmând ca, atunci când împrejurările vor permite, să fie oferite detalii suplimentare.
Urmărirea penală este efectuată în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.
Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție. Acestea nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

la cine? de ce nu sunt nume?
La Butka Gergo ???
Se specifică că nu e vorba de conducere. Greu la tine cu înțelegerea unui text simplu? Din ce rezultă nici nu e sigur că are legătira cu centrul. Poate e un angajat care are cine știe ce alte preocupări pe lângă. Nu e ilegal neapărat asta. Nu știu doar dau cu presupusul
Au fost confiscate de catre politisti telefonul si laptopul managerului Butka Gergo. Doar ca procuratura nu dau detaliile acestea! Este vizat Lala, managerul Academiei pPartium la Satu Mare, mana dreapta a lui Gabor Kereskeni.
am inteles ca in iulie chiar primarul Gabor CashCarry la cununat pe seful de la academia ungurilor partyium
Și ce propui??????
Asta în schimb e o informație interesantă dacă e adevărat ce spui. Fug și-mi cumpăr repede popcorn.🤪
Tu de unde stii? Ai ceva sursa un link sau ceva?
Jurnalisti de 2 bani. Ce te astepti? ))
Procuratura se face că lucrează și în acelasi timp e preocupată de cultură. Urmează percheziții la teatru,filarmonica și Turnul pompierilor dacă mai e deschis. După aceea percheziții la Muzeul județean și cuptoarele dacice de la MA.
Where is my hanky????😱🤪🤔🤣🤣🤣
Vezi fato că ai uitat de mormântul grandios al lui Decebal!🤪🤣🤣🤣🤣 Pe acolo nimic???? Da’ se poate așa ceva???? Ești jalnic de patetică, de-a drwptul plictisitoare!🥱🥱🥱🥱🥱🥱🥱🥱🥱
Ăsta ii mâna lui cozma, dacă Govor i-a dat la glezne, acum încercă și el unele manevre, ii care pe care, popcorn și cola vizionare plăcută!😅