Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Accident soldat cu rănirea unui copil de 6 ani. Minorul era nesupravegheat

copil accidentatUn accident soldat cu rănirea ușoară a unui copil s-a petrecut ieri, în jurul orei 20.40, pe aleea Clăbucet din municipiul Satu Mare. Conducătorul auto F.N., de 27 ani,  conducând autoturismul marca  Dacia proprietate personală, l-a accidentat ușor pe minorul I.K. de 6 ani din Satu Mare, care fiind lăsat nesupravegheat, a circulat cu bicicleta neregulamentar pe partea carosabilă.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, totodată s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

Tot în cursul zilei de ieri, M.G.  de 46 ani, din Ser, a condus un autoturism pe o stradă din localitate, iar pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţei sale de mers, suferind leziuni corporale minore.

În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că cel de la volan avea o concentraţie alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit în acest scop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.