Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

IȘJ caută profesori pentru elaborarea programelor școlare

ISJ Satu MareInspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare a dat publicității calendarul de selecție a profesorilor în grupurile de lucru pentru elaborarea curriculumului pentru disciplinele / domeniile de studiu obligatorii din învățământul gimnazial

În contextul numeroaselor solicitări din partea cadrelor didactice, referitoare la prelungirea calendarului privind includerea în grupurile de lucru pentru elaborarea de programe școlare pentru nivelul gimnazial, conducerea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice a decis modificarea calendarului activităților de selecție a candidaților, după cum urmează:

06.04.2016-15.05.2016          -înscrierea candidaților

16.05.2016-27.05.2016          -evaluarea portofoliilor profesionale și a proiectelor inovative de programă școlară

30.05.2016                             -publicarea componenței grupurilor de lucru

Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să participe la procesul de selecție, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice precizează:

1)      Participarea la elaborarea programelor școlare va fi recunoscută în evaluarea dosarului personal pentru obținerea gradației de merit; calitatea de membru în grupurile de lucru la programele școlare va fi apreciată cu o pondere de minimum 20% din punctajul total.

2)      Pentru facilitatrea depunerii candidaturii, obținerea parolei de acces este posibilă și prin intermediul unei solicitări directe la adresa de email: [email protected], specificând numele, funcția și instituția.

3)      Punctajul asociat criteriilor de evaluare este cumulativ și nu stabilește un prag minim pentru acceptarea unei candidaturi. Evaluarea va urmări în principal capacitatea candidaților de elaborare a unui proiect de programă școlară. În consecință criteriile 1-4 nu reprezintă condiții obligatorii de participare.

Toate celelalte precizări formulate în Apelul privind selecția profesorilor în grupurile de lucru pentru elaborarea curriculumului pentru disciplinele / domeniile de studiu din învățământul gimnazial rămân valabile.

Apelul privind selecția profesorilor în grupurile de lucru se găsește pe pagina web a Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice http://www.edu.ro/index.php/articles/24189 și pe pagina web a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare www.satmar.ro

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare adresează rugămintea către colegii profesori de a se implica în participarea la selecția grupurilor de lucru pentru elaborarea programelor școlare din învățământul gimnazial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.