Ultima actualizare: azi, 19:11
Locale

Jandarm din Satu Mare, condamnat după ce a bătut un bărbat până i-a rupt splina. Agresiunea s-ar fi produs sub privirile polițiștilor

Un bărbat din Carei a fost agresat grav într-o secție de poliție de un jandarm, angajat în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare. Victima susține că a fost lovită cu bastonul de cauciuc la tălpi și abdomen, suferind patru coaste rupte și pierzând splina. Incidentul a avut loc pe 21 iulie 2022, sub privirile a 8-9 polițiști care nu ar fi intervenit, iar ACUM jandarmul s-a ales cu o condamnare, informează jurnaliștii de la Fanatik.

„M-a pus să stau în genunchi, m-a descălțat și m-a lovit de trei ori peste tălpi cu bastonul de cauciuc”, a declarat bărbatul în fața instanței. „Apoi m-a lovit cu picioarele, cât de tare a putut, în zona tibiei. Nimeni dintre ceilalți polițiști nu a intervenit”, a subliniat acetsa. După agresiune, bărbatul a fost dus acasă, însă a ajuns a doua zi la spital, unde medicii au fost nevoiți să-i scoată splina pentru a-i salva viața.

Plutonierul susține însă o versiune diferită, declarând că victima avea „o atitudine sfidătoare” și că l-a lovit doar pentru a se apăra după ce bărbatul l-ar fi împins și insultat. „Mi-a spus că mă… în gură și că mă dezbracă de uniforma militară”, a relatat jandarmul în fața instanței, explicând că a aplicat lovituri asupra brațului pentru a se proteja.

Tribunalul Militar Cluj-Napoca a decis că reacția jandarmului a fost disproporționată și punitivă, nu o ripostă legitimă. Judecătorii au subliniat că lovirea tălpilor „presupune o acțiune conștientă” și că agresiunea a pus viața victimei în pericol. În concluzie, jandarmul a fost găsit vinovat de vătămare corporală și purtare abuzivă.

Cu toate acestea, judecătorii au acordat doar condamnare cu suspendare, 2 ani și 11 luni, cu un termen de supraveghere de trei ani, considerând că incidentul a fost izolat și că inculpatul este o persoană integrată social, fără antecedente penale. Victima va primi despăgubiri de 25.000 de euro, jumătate din suma solicitată inițial. Sentința nu este definitivă și a fost atacată de jandarm la Curtea Militară de Apel București.

Incidentul a afectat grav familia victimei. Mama bărbatului a declarat că medicul i-a spus că „dacă nu i se va scoate splina, va muri”, iar un martor a precizat că victima a încercat de trei ori să se sinucidă din cauza stresului și presiunilor la care a fost supus ulterior, inclusiv amenzi repetate de la polițiști.

Raportul medico-legal confirmă că loviturile aplicate de jandarm au avut „caracter punitiv, nu represiv”, afectând integritatea corporală a victimei într-o măsură care i-a pus viața în pericol.


Sursa: fanatik.ro

12 comentarii

  1. Opa! Răspunde

    Și era un sfââânr săracul!

  2. Maria Miclaus Răspunde

    Nimeni nu are dreptul ,fie El si personal de Ordine Publica,sa atenteze cu lovituri la viata altuia ! Asa ca trebuie sa plateasca cu despăgubiri dar si cu inchisoare cu executare ,măcar 5 ani pt ce i a cauzat ,poate se educa puțin acolo si învață Codul Civil !

    • ghita Răspunde

      de era vreo 100 de ani inainte jaandarmul dadea foc la gratar si victima se perpelea la foc mic. de era pana in 89 era pasibil de condamnarea la moarte.

  3. Vasy Răspunde

    Cum se poate ca nu il apara colegii cu un comunicat in care sa vina alta versiune si victima defapt a fost batuta de persoane necunoscute in alta parte?

    • Căpusarul Răspunde

      Du-te-n pwla la Drexi daca esti instabil emotional de nu poti sa inghiti o injuratura.

      Maine se aduna in fata Guvernului si plang cat de greu li lor

  4. Marcel Răspunde

    Așa se bătea și pe vremea comuniștilor de securitate..La pușcărie cu torționari sistemului!!!

  5. Ghiță Răspunde

    Și milițienii n-au pățit nimic?

  6. Ghiță Răspunde

    Fraierul a luat tot pe el.

  7. ghita Răspunde

    ba voi stiti de ce l-a batut? ce-i facuse ala propriului sau copil?

  8. Vasile Răspunde

    Imbecilul ăla de tigan si-a violat propria fiică de mai multe ori, dar a avut un avocat bun care l a sfătuit ce și cum să facă. Oare câți dintre cei din lista de mai sus, care l-ați acuzat pe jandarm de purtare abuzivă și l-ați făcut torționar nu ati fi reacționat la fel, cand ati fi aflat ce ia făcut tiganul propriului copil? Numa intreb si ru, iar apoi primul care se simte nevinovat sa arunce piatra.
    Nu i tin apărarea jandarmului, dar bag de samă că în lumea de azi anormalitatea contează.

    • Opa! Răspunde

      👍. Mda. Nu știam amănunte dar am avut o presimțire. Probabil au tot încercat să-i scoată din cap tâmpeniile pe căi legale si când au văzut că nu are efect …🥴😱🤮 I-a sărit muștarul, s-a gândit la alți copiii. Cine stie? Mai grav e că dacă s-a ajuns aici nu cred că s-a scos din capul derbedeului ceva. Aviz polițiștilor pe raza cărora domiciliază. Că nu se va opri, asta e sigur 100%.

    • ghita Răspunde

      corect, a cedat si bine a facut. i-i doresc judelui asa ceva silui si familiei lui si sa vad cum reactioneaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.