Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Programul manifestărilor de 9 Mai la Satu Mare

9 maiÎn organizarea Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Primăriei Municipiului Satu Mare şi a Garnizoanei Satu Mare, luni, 09 mai 2016, de la ora 12,00, la Monumentul Ostaşului Român din municipiul Satu Mare, se vor desfăşura manifestări dedicate Zilei Independenţei, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al II-lea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene.

Ceremonialul militar de la Monumentul Ostaşului Român va debuta cu intonarea imnului naţional şi continuă cu un parastas, respectiv alocuţiuni referitoare la semnificaţia zilei de 9 mai. Urmează depuneri de coroane şi în final defilarea Gărzii de Onoare.

Sunt invitaţi la manifestare toţi sătmărenii, reprezentanţii instituţiilor publice deconcentrate, ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naţionale şi reprezentanţii partidelor politice.

De asemenea, se vor depune coroane de flori de către autoritățile publice locale și la monumentul din Cimitirul Eroilor din Satu Mare, luni, 09 mai, de la ora 11.00, înaintea ceremonialului de la Monumentul Ostașului Român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.