Ultima actualizare: azi, 22:30
Publicitate

Strategia socială ALDE Satu Mare: Creșe pentru copii și o cantină socială pentru persoanele defavorizate

700Atunci când vorbim despre domeniul social, la nivelul municipiului Satu Mare ne referim la: creșe, locuințe sociale, locuințe de necessitate, adăpostul de noapte pentru persoane fără adăpost,  munca în folosul comunității, indemnizațiile pentru asistații sociali, sprijin financiar pentru ONG- uri cu activitate în domeniul social, ajutoarele sociale etc.

În strategia ALDE pentru municipiul Satu Mare se regăsesc măsuri pentru toate aceste domenii, alături de altele care sunt necesare și pot fi implementate.

  • Se impune înființarea unei cantine sociale care ar putea, parțial să se autosusțină financiar asigurând și hrana zilnică la costuri reduse pentru cei cu posibilități financiare reduse.
  • Înființarea unui magazin social cu adresabilitate în rândul celor fără posibilități materiale. 
  • Alocarea de resurse financiare pentru îmbunătățirea condițiilor din locuințele sociale și de necesitate din toate zonele: Toamnei, Ostrovului, Târnavei, Jiului și o riguroasă monitorizare a chiriașilor pentru a evita acumularea de datorii la plata utilităților (ceea ce duce la sistarea lor) și a chiriei – sursa de autofinanțare. 
  • Înființarea unei platforme informatice, o rețea în care să fie înscrise obligatoriu toate ONG-urile finanțate și de la bugetul local pentru eficientizarea asistenței sociale. Astfel s-ar putea monitoriza și controla fiecare beneficiar, iar ONG-urile nu și-ar mai suprapune serviciile. Un asistat social care nu depune nici un efort pentru îmbunătățirea situației personale (nu-și caută loc de muncă, nu își duce copii la școală, nu prestează munca în folosul comunității) poate fi scos din sistem astfel că informațiile le vor avea toți cei din rețea. 
  • Organizarea eficientă a muncii în folosul comunității poate degreva bugetul municipiului de cheltuieli pe partea de întreținere și salubritate (întreținerea parcurilor, îndepărtarea afișelor, curățenie în locuri publice etc).
  • Adăpostul de noapte necesită susținere financiară și sprijin mai ales pe timp de iarna cât și o mult mai intensă implicare a instituțiilor statului pentru a soluționa cât mai multe probleme ale acestor persoane. Marginalizarea și ignorarea lor nu reprezintă o soluție pentru nici o administrație care se vrea responsabilă și implicată.
  • Creșele aflate în subordinea SPAS-ului necesită investiții și susținere continuă ținând cont că, uneori, sunt singura variantă a părinților pentru a se putea întoarce la servici.
    Asigurarea în creșe, de personal responsabil cu activități educative și de învățare, nu doar a celor cu pregătire în asistența medicală.
  • Asigurarea unui număr suficient de locuri în creșe raportat la numărul de locuitori.

Strategia ALDE în domeniul social are ca deziderat reducerea numărului de asistați social prin măsuri de integrare în populația activă, implicare în pregătirea lor în diverse domenii de activitate, angajarea lor într-un SRL al municipiului pentru a desfășura activități de întreținere a curățeniei orașului, facilitarea accesului la informații și suport în obținerea de documente de identificare necesare unei angajari, acces la școală a copiilor proveniți din medii defavorizate și instituirea unei monitorizări, prin institutiile din subordinea Consiliului Local, pentru evitarea abandonului școlar. 

Adrian Ștef,

Candidat ALDE la Primăria Satu Mare

28 comentarii

  1. Gicu Răspunde

    Măsuri populiste…

  2. Anca Răspunde

    Aldeiştii sunt disperaţi. Nu mai ştiu ce să promită.

    • gigel Răspunde

      Toata lumea promite,noi trebuie sa ne focalizam atentia asupra acceptarii acestor multitudini de promisiuni adevarate ,false,e greu sa particip la vot.Pentru multi e foarte usor.

  3. Nicu Răspunde

    Mai au ceva in desaga cu promisiuni?

  4. Radu Răspunde

    Astea-s povesti de adormit copiii.

    • teol Răspunde

      Este o promisiune economico-sociala,acceptabila dar,dar,trebuie si suport financiar .D-na Norica Nicolai,a fost implicata acest program ,dar Romania nu este Africa

    • Patru Răspunde

      E greu pentru copii tai,

  5. Relu Răspunde

    Astea sunt masuri de stanga domnule Stef, mai bine ai cauta niste investitori ca asa nu prea merge treaba. ALDE ar trebuii sa se bazeze pe masuri de dreapta ca doar de aceea e Partidul Alianta Liberalilor si Democratilor.

  6. Annamaria Răspunde

    Numai promisiuni desarte.

  7. Traian Răspunde

    Stef a avut posibilitatea sa implementeze masurile cat timp a fost presedinte la Consiliul Judetean. De ce n-a facut nimic pana acum?

  8. Lia Răspunde

    Masurile propuse sunt specifice stangii. Cu asa ceva, ALDE dovedeste ca e un partid la remorca PSD.

  9. Teo Răspunde

    Cu demagogia nu poate ajunge departe. Satmarenii nu sunt atat de naivi precum ii crede Stef.

    • teol Răspunde

      Noi ne consideram asa ,e decizia noastra de viitor sa HOTARAM ,ce putem decide pentru Satu Mare.

  10. Grigore Răspunde

    In calitate de presedinte, a avut posibilitatea sa rezolve aceste probleme sociale. De ce nu a facut nimic?

    • Adrian S Răspunde

      Ca phutea pe Brighitta, si nevastă-sa era acasă cu copii si pe urma se lauda cum i-a educat el!
      Adulterul Adrian Stef!

    • George Răspunde

      Da este adevarat,dar exista consiliul judetean.Ce rol aveau oare? Ca de obicei .Zero .

  11. Cameleon Răspunde

    Aşa cum e descris din punctul de vedere al studiilor, Adrian Ştef, absolvent de Educaţie-Fizică şi Sport, aşa vrea să fie de stânga, drepta şi centru, sau român sau maghiar, funcţie de ce-l avantajează!

  12. Adrian Pinochio Răspunde

    Cat mai vrea sa fure si Stef asta? Nu i-au ajuns banii incasati cu Folda, banii de la asfaltarile cu Tehnic Asist si banii europeni pentru casa de vacanta de la Viile Satu Mare (https://realitateasatmareana.wordpress.com/2016/05/30/pensiunea-secreta-a-familiei-stef/) ? Pe acest individ nu-l mai satura nici Cel de Sus. Rusine, rusine, rusine!

  13. nicu Răspunde

    Stef este in conducerea judetului de 8 ani,4 ca vice,4 ca pres.CJ,iar acum incearca sa mai vanda iluzii in speranta ca va mai fi 4 ani vice.La cati creduli sunt pe aceste meleaguri are sanse bune sa ne mai conduca 4 ani.

  14. Adrian S Răspunde

    Disperații, alde promisiuni?
    Adelin Ghiarfas are votul meu!

  15. papicist Răspunde

    si la institutiile acestia de vis o sa fie directoare papici, ca la post de viceprimar a pus stef, a si regretat-o, apoi director la spital, astia pana acuma au fost pe post de director si tot n-au facut nimic. Caracter fara rezultat

  16. adriana Răspunde

    VOTEZ COICA!E CLAR ca e intre Coica si Kereskeni!Restul SUNT PUSI SA INCURCE!

  17. radu Răspunde

    Despre pod si centura de ocolire nu promiteti nimica??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.