Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Un sătmărean, primul român care face hip-hop gay (VIDEO 18+)

robert possetSingurul bărbat din România care cântă hip-hop gay se numește Robert Posset și e din Satu Mare. Deși e căsătorit, spune că soția îl bănuiește că e gay. Cântărețul de rap are 34 de ani și se travestește în propriul videoclip fiind activist pentru drepturile minorităților sexuale.

Sătmăreanul Robert Posset, cântăreț de hip-hop unic în România, scoate videoclipuri cu scene de sex între bărbați și îi avertizează pe cei mai reținuți să nu se uite la ele.

Versurile din melodiile sale sunt mesaje care au ca scop schimbarea atitudinii față de homosexuali. „Nu m-am trezit ieri cu gândul „hai să șochez lumea‟. Încă de acum 13 ani, când eram la Facultatea de Psihologie, am prezentat la unul din cursuri un spot publicitar ce avea scopul de a reduce discriminarea homosexualilor. Acum am vrut să schimb atitudinea homofobilor, printr-o piesă cu atitudine. Am destui prieteni gay și le cunosc poveștile”, a mărturisit Posset pentru vice.com.

Într-unul din clipuri, intitulat „Subiecte tabu”, apare mesajul: „Atenție! Acest clip conține scene obraznice, care denotă homosexualitate. Dacă ai incomodități legate de acest subiect, te sfătuiesc să nu îl vizionezi”. Tot acolo apare și un transsexual de 16 ani, pe care Posset l-a filmat doar cu acordul scris al părinților acestuia. „Am primit, nesperat, acordul scris al părinților. Când avea șase ani, tipul s-a dus la părinții lui și le-a zis că sub pielea lui e o fată. Părinții l-au înțeles și îl susțin. Eu la 16 ani nici nu știam dacă-s rocker sau hip-hopper”, a mai spus Posset.

Artistul este căsătorit, dar a dezvăluit, cu umor, ca soția sa îl suspectează ca e gay.

Tacit, cred că se teme și acum că sunt bi sau gay. În plus, chiar și ea, care a văzut multe la viața ei, s-a temut, pentru că e greu să explici așa ceva colegilor de muncă, soacrei sau unchilor. Eu nu mă gândesc la ei, însă ea, da. I-am zis neveste-mii să le spună că, de pe urma activității mele muzicale, mă doresc prea multe femei și că asta e o strategie ca să scap de ele”, a spus sătmăreanul Robert Posset.

Queer rapperii nu sunt un fenomen nou în alte țări, mai ales în America, unde stilul ăsta de muzică există încă din anii ’90. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.