Ultima actualizare: ieri, 21:36
Locale

Dosarul „Masă Sănătoasă” din Socond: 48.000 de meniuri facturate, dar nelivrate copiilor, spun procurorii. Primarul și alți trei inculpați, sub control judiciar

Dosarul „Masă Sănătoasă” din Socond: 48.000 de meniuri facturate, dar nelivrate copiilor. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au dispus, pe 28 septembrie 2026, controlul judiciar pentru patru inculpați: un primar, un director de școală, un director adjunct și administratorul unei societăți comerciale. Ancheta vizează un mecanism de raportare nereală a prezenței elevilor, folosit între septembrie 2022 și iunie 2026 la școlile din Socond și Stâna. Dosarul penal vizează infracțiuni de fals, obținere ilegală de fonduri și delapidare. Pe lângă controlul judiciar, inculpaților li s-a interzis exercitarea profesiei în cadrul căreia s-au comis faptele.

Potrivit Parchetului, la Școala Gimnazială Socond și Școala Gimnazială Stâna, în implementarea Programelor Naționale Pilot „Masă Caldă” și „Masă Sănătoasă”, ar fi existat un mecanism unitar și repetitiv. Acesta a constat în raportarea nereală a prezenței elevilor și în menținerea artificială în evidențele școlare a unor copii care nu frecventau efectiv cursurile. Scopul era obținerea din fonduri publice a contravalorii unui număr de meniuri mai mare decât cel corespunzător elevilor prezenți.

Procurorii precizează că nu a fost vorba despre întocmirea izolată a unor acte false. Aceeași informație nereală despre numărul de beneficiari și de meniuri ar fi fost creată, validată, transmisă și preluată succesiv, atât la nivelul școlilor, cât și de firma furnizoare. Astfel, documentele s-ar fi susținut reciproc și ar fi dat aparență de realitate cantităților facturate și sumelor cerute la decontare.

Din probele administrate până în prezent rezultă că suma obținută necuvenit este de 751.435,468 lei, corespunzătoare a 48.192 de meniuri facturate, dar nelivrate copiilor.

Ce spune Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare:

La data de 28.09.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de patru inculpaţi, având calitatea de primar, director de şcoală, director adjunct de şcoală şi administrator al unei sociatăţi comerciale, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea mai multor infracţiuni de fals, obţinere ilegală de fonduri şi delapidare. În cadrul măsurii controlului judiciar a fost instituită ca măsură şi interdicţia exercitării profesiei în exercitarea căreia s-a săvârşit faptele.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat existenţa, în perioada septembrie 2022 – iunie 2026, a unui mecanism unitar și repetitiv derulat în legătură cu implementarea Programelor Naționale Pilot „Masă Caldă”/„Masă Sănătoasă” la Școala Gimnazială Socond și Școala Gimnazială Stâna, de raportare nereală a prezenței elevilor și de menținere artificială în evidențele școlare a unor elevi care nu frecventau în mod efectiv cursurile, mecanism având ca finalitate obținerea din fonduri publice a contravalorii unui număr de meniuri superior celui corespunzător beneficiarilor efectiv prezenți și meniurilor care se impuneau a fi efectiv livrate.

Mecanismul nu s-a limitat la întocmirea izolată a unor înscrisuri cu conținut nereal, ci a presupus crearea, validarea, transmiterea și preluarea succesivă a aceleiași informații nereale referitoare la numărul beneficiarilor și al meniurilor, în documentele întocmite atât la nivelul unității de învățământ, cât și de societatea furnizoare, astfel încât documentele rezultate să se susțină reciproc și să confere aparență de realitate cantităților facturate și sumelor solicitate la decontare.

Potrivit probatoriului administrat, finalitatea mecanismului a constat în obținerea necuvenită a sumei totale de 751.435,468 lei, corespunzătoare unui număr de 48.192 meniuri facturate, dar nelivrate beneficiarilor/copiilor.

Cercetările sunt in desfăşurare iar administrarea probelor va contribui la clarificarea situaţiei de fapt şi a contribuţiei fiecărei persoane implicate, urmând ca, atunci când împrejurările vor permite, să oferim detalii suplimentare.

Urmărirea penală este efectuată în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.

Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie şi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Sursa: Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

16 comentarii

  1. Kozmaring Răspunde

    Cozma, acum sa faci galagie! Acuma stai pitit ca porcu-n cucuruz?

  2. Kozmaring Răspunde

    Eu zic ca sovinistul de Kereskényi e de vina.

    • c-block Răspunde

      Daaa. Și încălzirea globală. 😂 Cum am zis mai devreme cam așa dai artistic cu mucii-n fasole. La cât s-a afișat pe lângă primarul de Socond și asta nu o dată e un șut sănătos în fund.

      • Kozmaring Răspunde

        ‘poi nu a stiut ca unde da, si unde crapa? Hai sa fim seriosi.

        • c-block Răspunde

          Eu sunt de acord cu tine. E pur și simplu dezgustător ca să te cobori până acolo ca să furi din mâncarea copiilor care pe acolo se știe că și așa sunt cum sunt. Că de aia e așa “vestită” comuna că mare parte trăiește doar din ajutoare, nu? Și vii tu mare primar și trăiești ca boierul pe seama lor, ba am înțeles că aparcă a făcut chefuri și a facturat pe firmă???? Că nu are bani??? Săracul! Mă ia durerea de cap citind mizeria asta. E pur și simplu dezgustător și m-am exprimat încă elegant. Iar că nu știa asta nimeni când atât de multe persoane sunt implicate (administrație, partid, școală, inspectorat școlar) e ca să mă exprim iar elegant e o gogoașă pentru fraieri sau creduli. Sincer eu aș fi cel mai fericit dacă s-ar demonstra la urmă că nu e chiar așa.

        • SM Răspunde

          Ăștia în China ar fi fost deja executati

          • Kozmaring

            In maxim o saptamana. Fara tergiversari sau oprirea dosarului intrun sertar.

  3. Adi Răspunde

    Sa furi mâncarea copiilor!?!? Sălbăticiuni de oameni,PORCI ORDINARI DE POLITICIENI!!!!

  4. gogu Răspunde

    c-block depinde ce da pe goarna administratorul din supur si cat ii fuge mintea la procuror

    • c-block Răspunde

      Stai liniștit totul va fi rezolvat .Big brother vede tot și toate

    • c-block Răspunde

      Comentariul de mai sus nu am scris eu. Iar rezultatul anchetei? Depinde. Că trăim în România, nu? Depinde ce se urmărește. Este implicat si primarul PNL, soția ca si directoare de scoală și responsabilă cu exact acest program (coincidență, nu?). Am ințeles că susta e anchetată începând din 2022. La mine dă cu virgulă de ce s-a așteptat ca să se acumuleze. Nu știu, numai zic și eu. Și momentul ales e cum e. Acum sa vedem ce mai xice și Cozma că are și el ceva cu poliția, tot se rățoia iar pe primarul ăsta l-a cam luat sub aripă.😱 Deci nuve de bine pentru cibeva. Sa vedem. Dar nu-i frumos ce s-a petrecur, bine că i-au oprit.
      PS. Pe mine mă încearcă în schimb o altă întrebare. Oare e singurul caz? Alții nu s-au molipsit de ei??? 🤔🤒

      • gogu Răspunde

        vedem. cineva mai are un dosar penal pe rol. carciumarul e cheia. daca se pun intrebari corecte se poate ajunge la casuta din balta blonda si mai pica unu care taie gazonul prin lazuri. doamne ajuta.

  5. c-block Răspunde

    Ăsta care mă imiți și scrii tâmpenii fă-ne un bine și dă-te-n copcâ în jos pe canalizare. Te așteaptă înapoi.😡

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.