Ultima actualizare: azi, 18:33

Locale

Începe constituirea noilor consilii locale. Când îşi încep activitatea noii primari

prefect radu budConstituirea noilor consilii locale va începe săptămâna viitoare, tot atunci urmând ca şi noii primari aleşi în 5 iunie să depună jurământul şi să-şi înceapă mandatele.

În contextul în care, în perioada 21-25 iunie 2016, vor avea loc şedinţele de constituire a Consiliilor Locale din judeţul Satu Mare, prefectul Radu Bud i-a convocat astăzi pe specialiştii din cadrul Instituţiei Prefectului, care vor participa la aceste constituiri.
Discuţiile din cadrul întâlnirii s-au purtat pe marginea Ghidului privind organizarea şi desfăşurarea şedinţei de constituire a Consiliului Local.

De asemenea, au fost prezentate diverse situaţii care ar putea să apară în timpul unor constituiri, precum şi soluţiile legale, care trebuie luate de către reprezentanţii Prefecturii, după caz.

Conform legislaţiei în vigoare, în vederea constituirii consiliului local, prefectul, prin ordin, convoacă consilierii declaraţi aleşi în şedinţa de constituire, în termen de 20 de zile de la data alegerilor, după îndeplinirea prevederilor art. 28 alin. 1 şi ale art.29 alin. 2 şi 5 din H. (AEP) nr.19/2016 a privind aprobarea Ghidului finanţării campaniei electorale la alegerile locale din anul 2016. Şedinţa este legal constituită dacă la ea participă cel putin două treimi din numărul consilierilor declaraţi aleşi. În cazul în care acest cvorum nu este întrunit, se va proceda la a doua/ a treia convocare în şedinţa de constituire. Secretarul unităţii administrative-teritoriale va face prezenţa consilierilor declaraţi aleşi şi a persoanelor invitate la şedinţa de constituire şi va înmâna certificatul doveditor al alegerilor, care este semnat de preşedintele circumscripţiei electorale. Şedinţa de constituire este deschisă de prefect sau de reprezentantul acestuia, care dă citire Ordinului Prefectului de convocare a consilierilor declaraţi aleşi în şedinţa de constituire, apoi îl invită pe cel mai în vârstă dintre consilieri, precum şi pe cei doi asistenţi ai acestuia să preia conducerea lucrărilor şedinţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.