Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Octavian Petric a renunțat la funcția de consilier județean. Tensiuni în PSD Satu Mare

octavian petric (16)Deputatul Octavian Petric a renunțat marţi la funcția de consilier județean, alegând să rămână, în continuare, în Parlamentul României până la terminarea mandatului său. Alături de Petric, au mai renunța la Consiliul Județean primarul comunei Homoroade, Ardelean Simion, precum și omul de afaceri Vasile Pașca, potrivit unor surse din cadrul PSD Satu Mare.

În locul celor trei, în Consiliul Județean din partea PSD Satu Mare vor intra Rodica Maxi, Ioan Pop și Nicolae Avorniciții, potrivit acelorași surse.

Consiliul Județean va avea astăzi, de la ora 11.00, ședința de constituire. Se pare că la această ședință nu vor participa cei trei consilieri care s-au retras.

Aceleași surse din PSD mai spun că, la nivelul Organizației Județene, a fost iniţiat un memoriu, semnat de circa 80% dintre primarii și consilierii locali social democrați din județ, prin care se solicită conducerii centrale o analiză corectă a ceea ce s-a întâmplat în PSD Satu Mare în perioada alegerilor locale.

Primarii și consilierii locali social democrați sunt supărați de faptul că PSD nu va avea nicio funcție de conducere la Consiliul Județean.

22 comentarii

  1. Loredana Groza Răspunde

    ati furat destul! Toata lumea ii satula de voi!
    Govor cat a dat la DNA Oradea?

  2. unu Răspunde

    informatii partial eronate,de ce nu va informati mai temeinic inainte de a lansa o stire??

  3. Unudinmultime Răspunde

    SPER CA LA TOAMNA SA NU INTRI IN PARLAMENT, SI SA TE BAGE ASTIA LA BECI, UN ITI ESTE LOCUL.

    • unu Răspunde

      de ce ii e locul la beci???ce ilegalitati a facut???concret???
      sau postezi doar intoxicari??

      • ALTU Răspunde

        una din ele poate nu e considerata ilegalitate, DAR LIPSA DE ACTIVITATE IN PARLAMENT PE BANII ROMANILOR, PROSTIE ACUTA SI LIPSA DE CARACTER.
        INTR-O TARA NORMALA, AR TREBUI TAXAT !

        • unu Răspunde

          concret nu vrajeala ieftina de postaci ……ptr ca asa fiecare putem spune despre oricine ca e hot si tot asa……dovezi nu vorbe…..

          • ALTU

            DA IO-S PROCUROR SA ADUC DOVEZI IN FATA TA ?
            UNDE TE CREZI, PE CALE DE A INTRA IN BECI ?
            CE POSTCA SA FIU, CA NU E CAMPANIE !

            TU ESTI POSTAC, CA TOT APERI ACEASTA NULITATE ! ! !

          • Nelu

            Uite, iti spun eu ce a realizat: a adus bani pentru construirea Primariei Tasnad, in curand se inaugureaza, a adus 20 miliarde lei pt al treilea pod, bani pe care primarul Coica i-a pus la dospit in loc sa se apuce de treaba, a initiat o lege, care este in vigoare deja, care a marit salariile personalului neclerical din toate bisericile si cultele din romania etc. Pe moment astea mi le-am amintit! Si inca ceva foarte important, nu a facut de ras cetatenii care l au ales sa-i reprezinte, negiind implicat Niciodata in scandaluri sau dosare penale de coruptie sau altceva! Vi se pare putin?! Aratati mi un politician din Satu Mare fara dosar penal! Unul! O zi buna! Si sa mu zici ca-s postac, nu fac politica si nu mi-ds dragi politicienii, dar acestui om nu i se poate reprosa nimic! Ba da, poate ca are prea mult bun simt si nu stie sa se certe ada cum o fac altii! Salutare!

          • ALTU

            bun, asta vroiam sa vad !
            pentru centura, banii i-a adus la cererea deptatului Andrea Paul (n-o am la inima chiar deloc, macar a facut si ea ceva bun)
            nu caut sa ma cert cu postaci, caut motive sa-l votez pe acest om in toamna.
            in functie de cum se va descurca cu gasca corupta a lui GOVOR.
            sa nu cumva sa-l dea la o parte.

        • Vasi Răspunde

          Noi avem nevoie in parlament de hoti si infractori, nu-i asa? Oamenii corecti si cinstiti nu ne reprezinta pe noi satmarenii. Adevarat! Hala gandire!

          • ALTU

            DA CU CE NE-A REPREZENTAT ? TE ROG SA ADUCI TU ARGUMENTE.
            CE A FACUT PENTRU SATU MARE ? SI ZONA IN CARE A CANDIDAT ?

        • Vadile Răspunde

          Hai sa vb deschis, Altu@. Tu ce ai realizat in viata ta, de spui ca acest om e o nulitate?! Te ascunzi dupa un pseudonim si bati campii … Te plateste bine stapanu’?! Mars, lichea!

        • Nelu Răspunde

          Daca vb despre centura, ca de asta am si uitat, acest proiect a fost initiat de Petric, si ca sa te conving iti atasez fila din proiect aprobata de Comusia Buget Finante din Camera Deputatilor! Dar, acest om despre care spui ca nu are caracter si l-a aratat inca io data atunci cand i-a invitat si pe Erdei UDMR si Vass PDL, fiind parlamentari satmareni sa sustona proiectul! Dupa care madam Vass si l-a insusit, dar asta e o alta discutie, si nici de aceasta data Petric nu a iesit in presa sa spuna ca nu e adevarat.., Cam asta e adevarul! Cum ti am promis atasez fila din proiect la postare pe pagina Portalsm. Sa invinga cinstea si omenia!

  4. Mihai Răspunde

    Petric nu depinde de functiile din partid, CJ sau altele. E un barbat pe picioarele lui, asta-i marea problema pentru unii!

  5. unu Răspunde

    altu nu esti procuror dar nici nu ai nimic inpotriva lui vorbesti doar sa te afli in treaba…..minciuna si calomnia nu ar trebui incriminata???/si sa mergi tu la beci un pic!!!

  6. andrei Răspunde

    se pare ca pe uni ii deranjeaza ca nu il pot controla pe Petric!!!nu are afaceri cu statul si nu e santajabil cu nimic!!!

  7. Varu' Răspunde

    De-ar fi macar o parte din asa zisii politicieni satmareni ca si Petric, ar fi bine! Infractoril Govorila cu sleahta lui de penali tremura sa puna mana pe partid! Cel putin asa observ ca abalfabetul de Raulito lucreaza 3 schimburi la postat pe FB., acompaniat bineinteles de celalalt penal, primarul tiganilor, Cucuveaua Bolog cu dosar penal pt abuz in serviciu. Cucuveaua primar a vandut fara drept in perioada 2012-2016 bunuri ce apartineau comunei pe care o pastoreste! Astia sunt marii revolutionari ai momentului si politicienii cu care se “mandreste” PSD. Gunoaie!!!

  8. vasile Răspunde

    De ce PSD prosteste unimatanii ? PSD , fara cuvant ,fara caracter.
    Ati schimbat consilierul din Unimat care era pe locul doi si l-ati pus pe Buzgau (venetic) din Acas ? De ce ? Nu aveti cuvant. Tradarea va este recomandarea.

  9. Iulian Răspunde

    Portam sm schimbati sursa pentru ca 90% din aceasta stire este falsa!!!petric a fost confirmat ca si consilier judetean,pasca la fel….deci pana aici fals, iar partea cu memoriu o noua tampenie….cu scandalul si cei 80% din primari si consilieri care ar fi semnat acest memoriu o alta minciuna gogonata……deci???

    • Iulian Răspunde

      Singurul lucru adevarat din toata stirea e ca a renuntat ardelean simion la mandatul de consilier judetean in favoarea celui de primar al comunei Homoroade…nu va mai lasati dusi de nas de surse care dezinformeaza pentru ca sunteti niste oameni seriosi….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.